Aeroporturile Baneasa si Otopeni vor functiona separat pana la solutionarea opozitiilor ridicate la actul fuziunii si inregistrarea noii societati rezultate din fuziune, potrivit unui comunicat remis de Guvern.

Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, modificarea Hotararii Guvernului nr. 321/2007 privind infiintarea Companiei Nationale „Aeroporturi Bucuresti” - S.A. prin fuziunea Companiei Nationale „Aeroportul International Henri Coanda-Bucuresti” - S.A. cu Societatea Nationala "Aeroportul International Bucuresti Baneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.

Hotararea a intrat in vigoare pe 12 mai, insa nu a putut fi aplicata din cauza nefinalizarii procedurii legale de inmatriculare la Registrul Comertului a noii societati rezultate din fuziune, respectiv, Compania Nationala „Aeroporturi Bucuresti” - S.A..

Ministerul Transporturilor a propus modificarea Hotararii Guvernului nr. 321/2007 astfel incat sa se specifice in mod expres ca abrogarea Hotararii Guvernului nr. 522/1998 privind infiintarea Companiei Nationale "Aeroportul International Bucuresti-Otopeni" - S.A si a Hotararii Guvernului nr. 524/1998 privind infiintarea Societatii Nationale "Aeroportul International Bucuresti - Baneasa" - S.A. va avea loc pe data inmatricularii la Registrul Comertului a Companiei Nationale „Aeroporturi Bucuresti” - S.A. "In acest mod va fi asigurata desfasurarea in conditii normale a activitatii celor doua aeroporturi, pana la solutionarea opozitiilor ridicate la actul fuziunii si inmatricularea noii societati rezultate din fuziune, evitandu-se totodata aducerea unei grave atingeri interesului public", se arata in comunicatul de presa.