Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va percepe, de la 1 martie a.c., o taxa de 50 euro pe luna utilizatorilor care doresc sa aiba acces in timp real la informatiile disponibile pe site-ul Internet al institutiei, a anuntat presedintele BVB, Stere Farmache. "In SUA, 80% din veniturile Bursei sunt din vanzarea informatiilor, in Rusia 40% si in Austria 50%, in timp ce BVB incaseaza circa 100.000 euro anual din aceasta taxa", a afirmat Farmache. Informatiile vor putea fi obtinute si gratuit, insa cu o intarziere de 30 minute.

Pe de alta parte, presedintele Comisiei de buget, finante si banci a Senatului, Varujan Vosganian, a anuntat ca din acest an obligatiunile ipotecare si titlurile de stat vor fi listate la bursa. Masura ar putea duce la ieftinirea caselor si la un mai bun control al masei monetare, crede Vosganian.