Cresterea cheltuielilor cu sanatatea si cu pensiile va pune tot mai multa presiune pe ratingul de credit al tarii, incepand din 2014-2016, scrie Mediafax.

"Este putin probabil ca S&P sa mentina ratingul AAA acordat statului francez" in absenta unor noi reforme pe termen lung, se arata intr-un raport al S&P privind impactul imbatranirii populatiei, preluat de Reuters.

Guvernul francez a afirmat in repetate randuri ca este hotarat sa-si pastreze ratingul AAA, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost adoptata anul trecut o reforma a sistemului de pensii care va creste treptat varsta minima de pensionare de la 60 la 62 de ani si varsta minima de retragere din activitate cu pensie completa de la 65 la 67 de ani.

Parisul vrea de asemenea sa revizuiasca constitutia pentru ca urmatoarele guverne sa fie obligate sa stabileasca tinte de echilibrare a bugetului, dupa modelul plafonului de deficit bugetar din Germania.

Citeste si:

Principalele reforme la care se refera S&P vizeaza continuarea remodelarii sistemului de pensii, dar si alte masuri de reducere a cheltuielilor publice.

Daca guvernul francez nu continua reformele, ratingul tarii se va apropia de nivelul "AA" pana in 2020, anticipeaza S&P.

In acest scenariu, ratingul ar cobori la "A" pana in 2025, "BBB" pana in 2030 si ar putea intra in categoria "junk" pana in 2040, noteaza agentia.

S&P a aratat pe de alta parte ca Franta isi va putea pastra ratingul "AAA" pana in 2050 daca bugetul va fi echilibrat in urmatorii cinci ani (cheltuieli egale cu veniturile), situatie care nu a mai fost reusita din 1974.