Averea lui Buffett, care conduce compania Berkshire Hathaway, a scazut cu aproape 700 de milioane de dolari in urma sedintei bursiere de joi, insa se afla in urcare cu 2,6 miliarde de dolari fata de inceputul anului, la 63,4 miliarde de dolari, potrivit topului miliardarilor intocmit de Bloomberg.

Slim Helu a pierdut joi 1,6 miliarde de dolari si a ajuns la 62,9 milioane de dolari. De la inceputul anului, averea acestuia a scazut cu aproape 11 miliarde de dolari. Pe prima pozitie se situeaza Bill Gates, cu 77,7 miliarde de dolari. Actiunile companiei Berkshire Hathaway, care formeaza principalul activ al lui Buffett, au inchis joi in scadere cu 1%, dupa cresteri puternice in ultima saptamana, scrie Mediafax.

Averea lui Slim a inregistrat o scadere foarte puternica in acest an, cea mai mare in randul miliardarilor analizati de Bloomberg, intrucat actiunile companiei de telecomunicatii America Movil, controlata de Slim, s-au prabusit cu 14%. Autoritatile de reglementare din Mexic vor sa reduca dominatia America Movil pe piata telefoniei mobile, impunand preturi fixe si fortand compania sa acorde si rivalilor acces la infrastructura sa.

Citeste si:

"Noile reglementari ar putea intensifica actuala contractie a marjelor in Mexic. Astfel, ne asteptam ca marjele consolidate ale celui mai mare operator de telecomunicatii din America Latina sa-si continue declinul", a declarat Lucio Aldworth, analist la Citigroup.

Slim a pierdut prima pozitie in topul miliardarilor in mai anul trecut, cand a fost devansat de Gates. Locul al patrulea este ocupat de Amancio Ortega, fondatorul retailerului de imbracaminte Zara.

Topul realizat de Bloomberg include 300 de miliardari, cu o avere cumulata estimata la 3.600 de miliarde de dolari.