Aceasta interdictie se refera vita, porc, pasare, peste, branza, lapte, legume si fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeana, Australia, Canada si Norvegia, precizeaza Mediafax.

Interdictia va putea fi ridicata insa daca "partenerii nostri vor da dovada de o abordare constructiva", a declarat Medvedev intr-o interventie televizata. "Toate aceste masuri nu sunt decat un raspuns (la sanctiunile occidentale, n.red.). Noi nu vrem o astfel de evolutie a situatiei. Nu exista nimic pozitiv in sanctiuni", a continuat el.

Noi nu vrem o astfel de evolutie a situatiei. Nu exista nimic pozitiv in sanctiuni

"Sper sincer ca pragmatismul economic va prevala in fata considerentelor politice stupide in cazul partenerilor nostri si ca se vor gandi sa nu izoleze sau sa sperie Rusia", a adaugat premierul. In plus, embargoul nu se refera la alimentele pentru bebelusi si cetatenii rusi vor putea in continuare sa cumpere din strainatate, desi orice tentativa de a profita de situatie pentru a revinde produsele interzise va fi "aspru pedepsita". Lista completa a produselor supuse embargoului a fost publicata pe site-ul de Internet al Guvernului.

"Chiar si in aceste conditii, suntem convinsi ca vom reusi sa intoarcem situatia in favoarea noastra", a declarat Dmitri Medvedev, promitand sa "impiedice cresterea preturilor" si "sa elibereze standurile pentru producatorii interni". "O astfel de sansa - o ocazie unica de a ne deschide si dezvolta industria destinata substituirii importurilor - nu poate fi neglijata", a adaugat el.

Sursa foto: Mediafax Foto