Infiintata dupa atacul sangeros de la consulatul american din Benghazi, in Libia, la 11 septembrie 2012, aceasta forta de reactie rapida opereaza din aprilie 2013 de la baza Moron de la Frontera, in apropierea orasului Sevilla, in Andaluzia. Prezenta sa in regiune a fost prelungita printr-un acord, in martie 2014, noteaza Mediafax.

Aceasta forta numara in prezent 800 de membri ai Marinei americane, cu unitati de sustinere, inclusiv un detasament aerian ce cuprinde, in special, avioane de transport de tip MV-22 Ospreys cu rotor basculant, care pot decola si ateriza asemeni elicopterelor. Forta (Special-Purpose Marine Air-Ground Task Force Crisis Response) are misiunea de a consolida protectia ambasadelor, de a recupera militari aflati in dificultate, de a evacua civili sau de a interveni in conflicte sau crize umanitare.

Consiliul de Ministri a dat unda verde Ministerului spaniol de Externe si celui al Apararii pentru a negocia un nou amendament la acordul de aparare dintre Spania si Statele Unite, semnat in 1988, a anuntat purtatoarea de cuvant a Guvernului de la Madrid, Soraya Saenz de Santamaria. "(Deschiderea) negocierilor raspunde unei cereri americane din 4 decembrie privind folosirea bazei spaniole Moron de la Frontera pentru un contingent al Marinei si mijloacele sale de sprijin aerian", a precizat ea.

Conform publicatiei El Pais, care a dezvaluit cererea americana, noul acord va permite sporirea contingentului fortei de reactie la 3.000 de persoane in caz de necesitate. Aceasta forta depinde de Comandamentul pentru Africa, cu sediul in Germania.