O intrunire ce a avut loc intre reprezentantii statelor Uniunii in aceasta saptamana la Bruxelles pe aceasta tema nu a aplanat divergentele legate de propunerea de a majora cotele de productie de lapte cu 2% in 2008. Anul trecut, pretul laptelui a crescut cu 8,1% in UE.

Mai multe state, printre care Germania, unul dintre principalii producatori de lapte, Austria si Portugalia, vor sa voteze impotriva acestei masuri, care marcheaza o ruptura istorica de politica Uniunii Europene, care timp de ani a limitat productia in acest sector pentru a evita excedentele, au mai precizat sursele diplomatice.

Franta, un alt producator important, ar urma sa se abtina, potrivit surselor.

Aceste state au chestionat momentul ales pentru majorare. "Cresterea pretului din prezent nu este peste nivelul atins toamna trecuta", momentul in care Comisia a propus pentru prima data masura, a declarat un diplomat.

Citeste si:

De asemenea, subliniaza ca Uniunea Europeana s-a grabit in luarea deciziei si ca se expune la posibilitatea schimbarii tendintei pietei, si la posibilitatea ca un excedent sa determine scaderea preturilor.

Germania considera ca decizia este cu atat mai pripita cu cat in cadrul Comisiei Europene au inceput discutiile de desfiintare progresiva a cotelor la lapte pana in 2015, potrivit surselor citate de AFP.

Franta nu doreste sa se opuna majorarii, pentru ca din punct de vedere structural, tendinta pietei ramane una de majorare a cererii, a mai spus o sursa diplomatica.

Majorarea cotelor, care va fi valabila numai pentru campania din 2008 ce va incepe in aprilie, este asteptata sa intruneasca majoritatea voturilor in cadrul intrunirii ministrilor europeni ai agriculturii ce va avea loc luni la Bruxelles.