Banca de investitii Goldman Sachs, cea mai profitabila firma de brokeraj din istoria Wall Street, a obtinut un profit net de 3,19 miliarde dolari, in al treilea trimestru al acestui an, de aproape patru ori mai mare decat cel din aceeasi perioada a anului precedent, potrivit Bloomberg.
Rezultatul trimestrial anuntat ieri reprezinta un profit de 5,25 dolari pe actiune, fata de castigul net din trimestrul al treilea al anului trecut, de 1,81 dolari pe actiune, cand compania obtinuse un profit de 845 milioane dolari, potrivit NewsIn.

Analistii chestionati de Bloomberg estimau castiguri cuprinse intre 3,48 si 4,75 dolari pe actiune, adica o medie de 4,18 dolari.

Lloyd Blankfein, presedintele si directorul general al grupului, a mentinut politica companiei axata pe consultanta, tranzactionare si investitii, dupa ce compania a fost transformata in banca comerciala, anul trecut, pentru a beneficia de fonduri din partea Bancii Centrale (Federal Reserve). Asumarea unor riscuri ridicate a adus rezultate vizibile companiei, ale carei actiuni s-au scumpit cu 128% anul acesta, inregistrand cea mai buna evolutie dintre cele mai mari 15 banci americane.

"Din punct de vedere fundamental, totul merge bine si probabil lucrurile vor ramane stabile pana la primavara", declara inaintea publicarii rezultatelor un administrator de portofoliu al firmei Fifth Third Asset Management, din Minneapolis, care administreaza active de peste 19 miliarde dolari, incluzand si actiuni Goldman Sachs.

"Eventualele riscuri ar putea fi generate doar de sentimentul investitorilor, in eventualitatea unei instabilitati politice, sau a unor asteptari privind posibilitatea unor scaderi pe termen scurt", a adaugat sursa citata.

Vestile privind acordarea angajatilor Goldman Sachs a unor bonusuri salariale foarte mari la sfarsitul anului trecut, au adus critici din partea autoritatilor, desi compania a returnat ulterior cele 10 miliarde de dolari pe care ii primise anul trecut de la Trezoreria SUA, inclusiv dividendele. De asemenea, Goldman Sachs a beneficiat de sustinere din partea Federal Reserve, guvernul garantand obligatiuni in valoare de aproximativ 30 miliarde de dolari.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri