Prima Constitutie a Romaniei nu a fost de fapt o Constitutie in adevaratul sens al cuvantului. Principatele Romane se unisera la 1859, dar erau inca supravegheate de marile puteri. Legea fundamentala a noului stat era Conventia de Pace de la Paris.

Inceputurile statului roman au generat o adevarata revolutie in materie legislativa, artizanul principal fiind Alexandru Ioan Cuza. In anul 1864 romanii au gasit insa o solutie pentru a-si putea adopta un act fundamental, care urma sa joace rol de Constitutie. Gaselnita gasita de romani a fost o regandire a Convetiei de la Paris, care apurtat numele oficial de "Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris".

In fapt, acesta era un document care tinea loc de Constitutie. Prevederile Conventiei de la Paris erau doar vag amintite, fiind una dintre oportunitatile gandite de Alexandru Ioan cuza pentru a-si spori puterile. Statul era in plina reforma legislativa, dar domnitorul avea puteri limitate. Prin noul Statut, s-a modificat structura Parlamentului, acesta devenind bicameral, cu Senatul in rol de camera decizionala. Majoritatea senatorilor erau numiti direct de domnitor, care avea si drept de veto asupra legilor.

Citeste si:

Puterile sporite ale lui Cuza au nemultumit insa clasa politica a vremii, care, in scurt timp a invocat cerinta Divanurilor Ad-Hoc: aducerea unui print de sorghinte straina.

Citeste articolul integral pe Adevarul.