The Daily Breeze, un mic ziar din orasul Torrance din statul California, care are aproximativ 63.000 de abonati si doar sapte reporteri, a reprezentat marea surpriza la gala de decernare a premiilor Pulitzer, anuntate luni, impunandu-se la categoria "jurnalism local", cu o ancheta despre coruptia dintr-o scoala districtuala saraca, ce a dus la concedierea unui administrator care era platit cu sume exorbitante. Aceeasi ancheta a determinat modificarea legislatiei din statul California.

Potrivit site-ului Poynter.org, totul a inceput cu un reportaj aproape banal, atunci cand doi reporteri ai ziarului Daily Breeze, Rob Kuznia s Rebecca Kimitch, "au inceput sa cerceteze in amanunt documentele ce contineau informatii despre compensatiile financiare primite de administratorul de la Liceul Union din districtul Cantinela Valley".

Potrivit LA Observed, Rob Kuznia, al carui reportaj despre sistemul de educatie californian a declansat investigatia, a renuntat la jurnalism, pentru a putea sa se intretina. Rob Kuznia a parasit cotidianul The Daily Breeze - si, odata cu acesta, profesia de jurnalist - in 2014 si lucreaza in prezent pentru departamentul de comunicare al USC Shoah Foundation. Intr-un interviu acordat site-ului Slate.com, Rob Kuznia a recunoscut ca regreta intr-o anumita masura faptul ca nu mai este jurnalist, dar a explicat pe de alta parte ca ii era foarte greu sa se descurce din punct de vedere financiar in perioada in care a lucrat pentru acel ziar, in contextul in care trebuia sa plateasca chirie pentru un apartament in Los Angeles.

Cotidianul The New York Times a castigat, luni, trei premii Pulitzer. Prestigioasele premii Pulitzer, acordate de Universitatea Columbia, sunt cele mai respectabile distinctii din jurnalismul american si pot aduce atentia si recunoasterea de care au nevoie ziarele si site-urile care sufera de pe urma presiunilor economice si a constrangerilor bugetare.