Tendinta de crestere usoara a preturilor, inregistrata in luna octombrie pe segmentul apartamentelor vechi din Bucuresti, nu a fost de lunga durata, in noiembrie proprietarii scazand din nou preturile cu pana la 5%, arata o analiza a AnunturiParticulari.ro.

In noiembrie, preturile medii la apartamentele din Capitala au scazut pe toata linia, de la garsoniere, la unitati de patru camere, cu pana la 5% pe un interval de 30 de zile. Deprecierile sunt si mai accentuate raportat la aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la o variatie de -15% in cazul apartamentelor de patru camere, conform raportului lunar de monitorizare Anunturiparticulari.ro.

In acest context, apartamentele de doua si de patru camere au atins un alt record negativ in luna recent incheiata – un nou minim inregistrat la acest tip de unitati din 2007 si pana in prezent. Daca in cazul apartamentelor de doua camere proprietarii au scazut pretentiile sub pragul de 55.000 euro, la cele de patru camere, preturile medii solicitate se apropie de 90.000 euro, cu peste 15.700 euro mai mici decat in urma cu un an.

In ceea ce priveste numarul de oferte nou aparute pe piata in luna noiembrie, statisticile indica o oferta mai slaba cu aproximativ 16% fata de octombrie 2012, valoarea inregistrata situandu-se insa usor peste media acestei perioade.

Cele mai mari scaderi de pret, la garsoniere

Scaderile de pret care marcheaza, de obicei, piata imobiliara la fiecare final de an, au afectat de data aceasta cel mai puternic segmentul garsonierelor scoase la vanzare de proprietari. Acest tip de unitati au inregistrat in noiembrie cea mai accentuata depreciere de la o luna la alta, potentialii cumparatori putand sa isi achizitioneze in noiembrie o garsoniera cu 2.000 euro mai putin decat in octombrie.

Pretul mediu solicitat a scazut in luna recent incheiata pana la aproximativ 34.800 euro la aceasta categorie. Variatia oscileaza astfel de la -5%, pe un interval de 30 de zile, pana la -7%, comparativ cu luna noiembrie a anului trecut, echivalentul a putin peste 2.600 euro.

Apartamentele de doua camere nu au fost nici ele ocolite de tendinta de scadere, ajungand astfel in noiembrie la un nou minim istoric. Proprietarii bucuresteni au solicitat in luna recent incheiata un pret mediu de 54.630 euro, in scadere cu 2% fata de luna octombrie a acestui an, dar si cu -8% raportat la aceeasi perioada a anului trecut, cand pretul mediu se invartea in jurul valorii de 59.200 euro.

In cazul apartamentelor vechi de trei camere din Capitala, media a trecut in noiembrie cu putin peste 77.000 euro, o scadere si pe acest segment de 1% fata de preturile inregistrate in urma cu doar o luna, cand pretul mediu depasea 78.000 euro. Deprecierea este si mai accentuata pe un interval de 12 luni, ajungand la -2%, echivalentul a aproximativ 1.700 euro.

Citeste si:

Clientii interesati de achizitionarea unui apartament de patru camere si-au putut achizitiona unul in noiembrie in medie cu peste 15.700 euro mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut. Pretul a scazut in luna recent incheiata pana la aproximativ 91.350 euro, echivalentul unei variatii de -15% pe interval de un an. Raportat la luna octombrie 2012, scaderea este de doar 3%, de la 94.500 euro.

Aproape 2.000 de apartamente au fost scoase la vanzare in noiembrie

Piata veche de apartamente scoase pentru prima oara la vanzare de proprietari s-a imbogatit in luna noiembrie cu 1.965 de oferte, dupa cum indica statisticile Anunturiparticulari.ro. Daca fata de octombrie 2012 oferta este, in mod firesc, cu aproximativ 16% mai saraca, in comparatie cu aceeasi perioada a anilor trecuti, observam o oferta cu cate 100 de unitati mai mare de la an la an din 2009 in prezent.

Oferta la apartamentele de doua camere, cele mai numeroase din piata, s-a apropiat in noiembrie de 800 de unitati, cu 12% mai putine decat in octombrie anul acesta, dar si cu 5,5% mai multe decat in noiembrie 2011. Cifrele ne indica, de altfel, cea mai mare oferta inregistrata pe acest segment in aceasta perioada a anului din ultimii 3 ani.

Pe segmentul garsonierelor, proprietarii au pus la dispozitia clientilor o oferta cu 20% mai bogata decat in noiembrie anul trecut, stocul de unitati nou scoase la vanzare ajungand acum la 432. Comparativ cu luna octombrie 2012, observam o oferta in usoara scadere, de la 462 de unitati.

Respectand trendul, unitatile de trei camere au inregistrat si ele un numar mai mic de oferte in luna recent incheiata. 574 de oferte noi au aparut in noiembrie pe piata, cu 20 de unitati mai mult decat in noiembrie 2011, dar si cu 156 mai putine decat in octombrie acest an.

Statisticile indica o oferta cu aproape o treime mai saraca decat in urma cu o luna si in cazul apartamentelor de patru camere. Daca in octombrie 2012, proprietarii scoteau la vanzare 226 de astfel de unitati, oferta s-a redus in noiembrie la 161. Nivelul este in aceasta situatie mai scazut si comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand pe piata apareau 185 de oferte noi.