O casa poate sa insemne insa mult mai mult decat ”acasa", spun organizatorii expozitiei ”Minunata lume noua. Case ale migrantilor romani”, care poate fi vizitata in spatiile expozitionale ale institutiei culturale CLB Berlin, pana in 14 iunie, potrivit News.ro.

Asa numitele ”case faloase” din Romania sunt in primul rand semne vizibile ale succesului, harniciei si ascensiunii sociale a proprietarilor, care si-au parasit satele natale pentru a lucra in strainatate si pentru a reusi, astfel, sa isi intretina familiile. ”Casa faloasa” reprezinta in acelasi timp un stil de viata modern, occidental si o noua estetica. ”Simbolurile statutului urban, care sunt transplantate prin aceste constructii in peisajul rural, joaca un rol important in obtinerea recunoasterii sociale in randul locuitorilor, atat din mediul rural cat si urban”, argumenteaza organizatorii.

”Minunata lume noua” prezinta exemple de case impozante din trei regiuni din Nordul Romaniei, precum si contextul lor economic si social. Case similare sunt construite si in Grecia, Croatia, Serbia, Ungaria, Polonia, Turcia si alte regiuni. Intr-o forma comprimata, aceste case repeta, accentueaza si adapteaza stiluri arhitecturale occidentale. In acelasi timp, aceste constructii impozante reflecta totodata schimbarile sociale fundamentale pe care le-au cunoscut tarile in care lucreaza migrantii.

Citeste si:

Expozitia isi propune sa puncteze diverse aspecte ale migratiei si boom-ului din constructii, ilustrand consecintele asupra satelor, regiunii si peisajului. Fenomenul nu este specific doar pentru Romania, ci este prezent intr-o forma asemanatoare si in Grecia, Turcia, Ungaria, Polonia si in multe alte regiuni.
Aceasta expozitie prezinta un numar important de fotografii realizate de fotograful Petrut Calinescu in cadrul mult apreciatului sau proiect ”Mandrie si beton”. Alte fotografii apartin artistului Matei Bejenaru, precum si unui numar important de cercetatori care au documentat aceasta tema in Romania si in tarile de destinatie.

Collaboratorium Berlin este un spatiu dedicat interactiunii constructive dintre arta contemporana, stiinta si urbanism.

Proiectul este realizat de Institutul Cultural Roman din Berlin si Departamentul Europa centrala si de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene Berlin (Koordinierung Ostmittel-und Südosteuropa am Museum Europäischer Kulturen, Staatliche Museen zu Berlin), in colaborare cu CLB Berlin.

Sursa foto: Pixabay