"Suspendarea temporara a operatiunilor ar trebui sa ii ajute pe reprezentantii aeroportului sa finalizeze renovarea si refacerea suprafetei pistei intr-un timp rezonabil, chiar mai devreme decat termenul planificat. Suntem bucurosi sa sustinem proiectul de imbunatatire a pistei, care va aduce beneficii regiunii pentru multi ani de acum inainte. Asteptam cu nerabdare sa ne reluam operatiunile la Craiova mai tarziu, pe parcursul acestui an, pe o pista complet renovata", a declarat purtatorul de cuvant al Wizz Air, Daniel de Carvalho, citat de Mediafax.

Aeronava Wizz Air si personalul care deservesc operatiunile din Craiova vor fi relocate catre alte piete pe parcursul lucrarilor la pista. Clientii care au rezervari afectate de suspendarea temporara a serviciilor din Craiova sunt contactati si li se ofera rambursarea completa, varianta de a pastra suma platita sub forma de WIZZ Credit sau reprogramarea gratuita.

Aeroportul din Craiova va fi modernizat printr-un proiect in valoare de 107,9 milioane lei. Proiectul prevede reabilitarea pistei, repararea si extinderea caii de rulare si construirea unei platforme noi de imbarcare-debarcare pentru extinderea capacitatii de operare de la doua la opt locuri. Wizz Air, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa Centrala si de Est, opereaza o flota de 59 de aeronave Airbus A320 de la 21 baze, pe 380 de rute care asigura legatura intre 112 destinatii din 38 de tari. In anul fiscal incheiat la 31 martie 2015, Wiz Air a transportat 16,5 milioane de pasageri.