Cumparaturile contactless si cele prin intermediul dispozitivelor mobile vor reprezenta viitorul in industria platilor electronice in urmatorii ani, modalitati de plata adoptate de catre tot mai multi comercianti si tot mai multe tari, lucru care in opinia jucatorilor din piata face mai usoara viata celor din jur.

Potrivit unei statistici a MasterCard, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii financiare la nivel global, sunt tari in care chiar si 80% dintre utilizatori opteaza pentru plata contactless la comercianti, insa momentan media globala in tarile dezvoltate este de circa 20% din totalul platilor.

“In prezent, lucram la dezvoltarea de noi solutii pe segmentul de mobile – plati precum Apple Pay sau Samsung Pay si incercam dezvoltarea acestui segment in care vedem un mare potential de dezvoltare. (…) Avem in momentul de fata peste 100 de modele de terminale mobile care suporta sistemul de plata prin intermediul NFC (Near Field Communication)”, a declarat intr-un interviu acordat wall-street.ro - Ed McLaughlin, ‎chief emerging payments officer in cadrul MasterCard.

Chiar si asa, subliniaza McLaughlin, inca vorbim despre un numar limitat de piete care suporta momentan sistemul de plata prin telefon, dar intrevede ca acesta va fi viitorul sistemului civilizat si eficient de plata. “Sunt in prezent 15 tari in care se pot efectua plati cu telefonul, dar este o piata intr-o continua dezvoltare. Observam o crestere a cererii aparuta o data cu lansarea noilor smartphone-uri din piata, iar acest lucru se va uniformiza cand toti marii producatori vor lansa servicii de profil”, a adaugat seful noilor tehnologii de plati din cadrul MasterCard.

Australia, Olanda, Polonia sau Cehia - tari in care platile contactless au explodat

Miza in momentul de fata ramane, fara indoiala, cea a platilor fara contact, acolo unde reprezentantii MasterCard au inregistrat cateva statistici chiar interesante. In Australia, de exemplu, un retailer a reusit ca anul trecut sa inregistreze 80% din plati fara contact, o performanta uriasa, avand in vedere ca media globala a pietelor dezvoltate este undeva la 20%.

“Cele mai mari piete in domeniul contactless sunt in afara SUA, ceea ce este un lucru interesant. Avem piete precum Canada, Australia, Olanda, Turcia – care sunt piete fantastice pentru segmentul de plati contactless. (…) Exista chiar si un retailer in Australia, in care ponderea platilor contactless a fost de peste 80% in cursul anului trecut. (…) In Cehia, de exemplu, una din doua plati este realizata prin intermediul contactless. In regiunea Europei Centrale si de Est – Polonia si Cehia sunt cele mai dezvoltate state”, a mai completat Ed McLaughlin.

Cum sta Romania la acest capitol, tara “cash-ului”, in care se retrage tot salariul din prima zi

Desi au inceput sa apara si primele semne ale introducerii platilor contactless in Romania, tara noastra inca este una in care domina cash-ul, o volum foarte mare de romani inca obisnuind sa isi retraga salariul de la bancomat inca din prima zi in care il primesc. Reprezentantii MasterCard dau insa asigurari ca acest obicei se va schimba o data cu popularizarea fenomenului de plati fara contact, care faciliteaza foarte mult usurinta in achizitia de produse sau servicii.

“Romania este o tara dezvoltata in jurul cash-ului, spre deosebire de tarile din nordul Europei care se pregatesc sa elimine acest inconvenient. Vedem Romania ca o piata cu un potential urias, motiv pentru care trebuie sa lucram cu bancile si cu retailerii pentru a implementa si mai bine sistemul si a renunta la cash. Piete ca Romania sunt oportunitati uriase. (…) Oamenii gandesc diferit cand vine vorba de plati. Cand vor identifica sistemul de plata contactless ca este util vor capata incredere, iar acest lucru va schimba mentalitatea din prezent. (…) Suntem aceeiasi oameni cand folosim dispozitivele, indiferent ca vorbim despre platile prin contactless sau prin dispozitive mobile”, a mai punctat McLaughlin.

Responsabilul pe dezvoltarea serviciilor de plati din cadrul Mastercard mai spune ca se contureaza in prezent o convergenta din lumea obisnuita spre cea digitala. “Contactless-ul este doar o piesa din experienta utilizatorilor si din tot acest proces. Am investit mult timp in dezvoltarea platformei de plata contactless. Nu este vorba despre cum functioneaza, ci despre ce avantaje imi aduce mie ca si posesor. Ceea ce vedem este ca oamenii migreaza catre un produs nou cand isi dau seama ca le aduce un avantaj”.

Desi au existat nenumarate critici referitoare la cat de usor poate fi fraudat un sistem de plata contactless, reprezentantul MasterCard da asigurari ca tranzactiile sunt extrem de sigure. “Ideea este ca nu pierzi nimic. Cel mai important lucru este ca vrem sa ne asiguram ca tranzactiile sunt cele mai sigure. Daca pierzi telefonul, in cazul unei plati cu mobilul, atunci avem o solutie prin care blocam accesul imediat la dispozitivul pierdut / furat. Intr-un secol al digitalului, in care utilizatorul foloseste atat un smartphone cat si un alt dispozitiv asociat (ceas inteligent, bratara inteligenta) – daca se intampla ca telefonul sa fie pierdut, atunci numarul acestuia este blocat, dar device-ul asociat va putea functiona in continuare pe post de backup”, a mai aratat acesta.

Fenomenul Uber – cum a eliminat aplicatia cash-ul din tranzactie

Lansata recent si in Romania, aplicatia Uber, supranumita in industrie drept “spaima” taximetristilor, este cel mai bun exemplu de schimbare a modalitatii platilor in prezent. “Fenomenul Uber transforma mobilitatea urbana. Practic in acest schimb sau tranzactionare nu exista cash. Totul este digital, simplu si precis. In momentul de fata exista posibilitatea in tarile dezvoltare de a plati taxiul cu cardul. Ei bine, acest lucru se va schimba o data cu trecerea timpului, iar tariful calatoriei va putea fi achitat direct cu telefonul mobil sau orice alt dispozitiv care va avea suport pentru astfel de plati. Acesta este trendul, iar mai devreme sau mai tarziu cu totii isi vor da seama de avantajele sale. Este inevitabil sa treci la digital: totul converge spre aceasta directie”, a mai aratat oficialul MasterCard.

Vorbind despre viitorul in platile mobile, McLaughlin a subliniat faptul ca mai devreme sau mai tarziu vom vedea cum pana si plata intr-un restaurant se va schimba. “Vom ajunge sa platim nota la restaurant fara ca macar chelnerul sa ne-o aduca si sa existe un sistem complet digitalizat de plata. (…) Sa ne gandim, de exemplu, la un turist intr-o tara straina – un american intr-o tara europeana, unde acesta foloseste un anumit tip de card care nu este compatibil cu sistemul european de plata. Printr-un sistem unitar de plata pe mobil se va putea facilita plata transportului, de exemplu, prin simpla apropiere a dispozitivului de un aparat. Cam astfel de experiente cauta utilizatorii de la viitorul in platile pe mobil”, a conchis Ed McLaughlin.

CEO-ul Mastercard: O treime din populatia planetei nu are cont bancar. Provocarea este sa reusim sa atragem in circuitul electronic de plati si cei 2,5 mld. de oameni

In cadrul evenimentului Mobile World Congress (MWC 2015), dedicat viitorului in industria tehnologiei mobile din Barcelona, desfasurat la inceputul lunii martie la Barcelona, Ajay Banga (foto), CEO-ul MasterCard, a subliniat nevoia, dar mai ales provocarea industriei financiar-bancare de a reusi sa includa in circuitul de plata si cele peste 2,5 miliarde de persoane care nu au un cont bancar si alte milioane de posesori de card care nu isi folosesc conturile bancare cu regularitate.

“Vorbim despre jumatate din populatia adulta a lumii. Includerea acestora in circuit nu este doar o problema a dezvoltarii acestui sector. In SUA, de exemplu, circa 70 de milioane de cetateni nu au un cont bancar, iar in Vestul Europei, valoarea se apropie de 100 de milioane de persoane. Din totalul de 2,5 miliarde de oameni care nu au cont bancar la nivel global, aproximativ 40% sunt tineri, circa 50% sunt femei, jumatate locuiesc in medii urbane si tot jumatate dintre acestia au slujbe”, a declarat CEO-ul MasterCard.

Potrivit acestuia, in viitoarea era a omenirii, cea a Internet of Things, toate dispozitivele vor fi interconectate, vor comunica intre ele, iar serviciile financiare vor juca un rol esential.

Seful MasterCard a mai subliniat faptul ca in momentul de fata 85% dintre tranzactiile globale din retail inca sunt realizate prin intermediul cash-ului. Chiar si asa, exista deja mai multe tari dezvoltate la nivel european care au anuntat ca se pregatesc sa elimine aceasta forma de plata in urmatorii ani.

Suedia si Norvegia, primele tari care vor sa renunte complet la cash

Suedia a fost prima tara europeana care a implementat in economie banii de hartie (moneda fiduciara), iar acum ar putea fi, cel mai probabil, prima natiune de pe batranul continent pe cale sa-i elimine din circulatie. In peninsula Scandinava, viitorul a inceput deja.

Bancile si autoritatile din tara nordica lucreaza la un proiect prin care pana in 2030 sa elimine complet din circuit banii lichizi, lucru pe care il ia in calcul si Norvegia, care vrea sa realizeze acest lucru chiar mai devreme, din 2020.

Planurile sunt ambitioase, cu atat mai mult cu cat in Suedia, Norvegia, dar si Marea Britanie, plata cu cash reprezinta circa 5% din totalul platilor din aceste tari. Situatia din Romania este cu mult diferita, tara noastra fiind una dintre cele in care platile cu cash sunt printre cele mai mari din Uniune.

Principalul concurent al MasterCard la nivel global este VISA, pe o piata pe care mai activeaza si American Express.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri