Finalul anului 2010 a adus si aprobarea OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori, care a provocat numeroase dispune intre bancheri si clientii cu credite. Legea prin care Ordonanta este aprobata prevede, insa, si unele modificari. Reprezentantii Mazars Romania au analizat care sunt principalele modificari aduse la OUG 50.
Legea numarul 288/2010 referitoare la aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost publicata in Monitorul Oficial in penultima zi a anului trecut si a adus cateva modificari importante pentru cei care s-au imprumutat de la banci sau vor face acest lucru.

- Informatiile precontractuale trebuie sa fie redactate astfel incat sa nu induca in eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtari, cu exceptia celor prevazute de lege sau a limbajului obisnuit. In plus, termenii tehnici vor fi explicati de catre institutia de credit in scris, la cererea consumatorului, fara costuri suplimentare.

- Avertizarea consumatorului de catre institutia de credit asupra consecintelor neefectuarii platilor va contine obligatoriu termenele la care se fac raportarile catre Biroul de Credit si termenul minim la care creditorul poate declansa procedura de executare silita.

- Referitor la modificarea valorii totale a creditului dupa incheierea contractului de credit, prevederea care definea cresterea semnificativa a valorii totale a creditului ca fiind acea crestere semnificativa de peste 15% din valoarea totala initiala a creditului a fost abrogata.

- Noile prevederi interzic bancii perceperea de comisioane, tarife, speze bancare sau orice alt cost in cazul in care consumatorul doreste schimbarea datelor de scadenta a ratelor si, totodata, interzic perceperea de comisioane in cazul in care consumatorul doreste schimbarea garantiilor, in conditiile in care consumatorul plateste toate costurile aferente evaluarii si constituirii noilor garantii.

- Prevederea legala, potrivit careia marja dobanzii poate fi modificata doar ca urmare a modificarilor legislative care impun in mod expres acest lucru, a fost abrogata.

- Elementele care intra in formula de calcul al dobanzii variabile si valoarea acestora vor fi afisate de catre institutiile de credit pe site-urile de internet si la toate punctele de lucru ale creditorilor.

- Rambursarea creditelor se poate face in doua moduri, respectiv prin rate egale (anuitati) sau prin rate descrescatoare. Consumatorul are dreptul sa aleaga modalitatea prin care va dori sa ramburseze creditul.

- Situatiile deosebite prevazute la limitarea dobanzii penalizatoare au fost reduse, in prezent acestea fiind somajul, reducerea drastica a salariului si decesul.

- Modificarile mai interzic si introducerea in contractele de credit a clauzelor prin care creditorul poate declara scadent anticipat creditul in cazul in care consumatorul nu si-a indeplinit obligatiile conform altor contracte incheiate cu alti creditori. De asemenea, se interzic clauzele prin care creditorul impune consumatorului incheierea unui contract de asigurare a bunurilor aduse in garantie cu o societate de asigurari agreata de creditor.

- In contractul de credit se va specifica tipul dobanzii: fixa sau variabila.

- Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi conditionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit numar de rate.

- Prevederile OUG 50/2010 nu se aplica contractelor de credit aflate in curs de derulare la data intrarii in vigoare a Ordonantei, cu exceptia prevederilor referitoare la refinantare, la rambursarea anticipata, precum si cele referitoare la contractele pe durata nedeterminata.

- Actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a Legii 288/2010 privind aprobarea OUG 50/2010 raman in vigoare si isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati de parti.

- Actele aditionale nesemnate de catre consumatori si considerate a fi acceptate tacit pana la intrarea in vigoare a Legii 288/2010 privind aprobarea OUG 50/2010 isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a Legii 288/2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri