Dominic Bruynseels, BCR: Rata la credit nu e o factura optionala

Dominic Bruynseels, BCR: Rata la credit nu e o factura optionalaDoi ani de criza in Romania se traduc in bilanturile bancilor prin nenumarate credite neperformante si milioane de euro transformate peste noapte din profit in provizioane pentru imprumuturile clasificate ca pierdere.

Dominic Bruynseels, presedintele Bancii Comerciale Romane – cea mai mare institutie de credit de pe piata locala, sustine ca banca incearca sa isi ajute clientii care tntampina dificultati, dar in acelasi timp le reaminteste ca rata la credit nu este o factura optionala.

BCR reprezinta 25% din economia Romaniei si, prin urmare, daca clientii sunt afectati si noi suntem. Incercam sa ii spijinim sa treaca prin aceste vremuri dificile cu ajutorul restructurarilor de credite, […] dar vrem sa le reamintim oamenilor ca rata la credit nu este o factura optionala”, explica Dominic Bruynseels.

Seful BCR ii incurajeaza pe clientii bancilor sa se asigure ca facturile lor sunt platite, inclusiv cele la banci.

„Am incheiat contracte cu clienti in acelasi fel in care am incheiat si cu furnizorii de electricitate sau de alte servicii, iar facturile exista pentru a fi platite”, afirma el.

Bruynseels este foarte optimist fata de viitorul economiei romanesti, desi subliniaza ca sunt necesare anumite masuri, cum ar fi reforma agriculturii, implementarea unui sistem administrativ mai eficient si dezvoltarea infrastructurii.

Acest articol a fost publicat in Editia Speciala - Ce am invatat in primii doi ani de criza, primul proiect tiparit Wall-Street.ro.

Steven van Groningen, Raiffeisen: Romania are mare nevoie de o schimbare structurala

Steven van Groningen, Raiffeisen: Romania are mare nevoie de o schimbare structuralaEconomia Romaniei poate fi comparata cu un om bolnav care trece printr-un tratament medical scump si neplacut, dar la finalul caruia este la fel de bolnav ca inainte, povesteste Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank Romania si vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

El sustine ca 2 ani este inca o perioada scurta de timp pentru a ne da seama care a fost impactul real al crizei.

“In comparatie cu alta criza prin care am trecut, cea din Rusia in 1998, aici nu e nimic dramatic. Faptul ca se vorbeste atat de mult de efectele crizei induce si alimenteaza dramatizarea situatiei. Dezamagitor este ca nu reusim ca tara sa folosim aceasta perioada sa facem schimbarile structurale de care e nevoie in sectorul public. O criza poate fi un moment bun pentru a face tocmai acele schimbari care sunt greu de facut intr-o perioada de crestere. Romania are mare nevoie de o schimbare structurala, iar acest lucru nu se intampla”, afirma van Groningen.

Sistemul bancar din Romania a traversat si el o perioada tensionata dupa falimentul Lehman Brothers, desi nu a fost expus la produse financiare sofisticate precum s-a intamplat cu bancile din Vest, dar bancherii au trait momente de incertitudini si pe plan local.

“Dificil a fost la inceput pentru ca nimeni nu stia exact ce o sa fie, era o perioada marcata de multe incertitudini, neclaritati, reactii pompieristice. Cel putin cateva elemente de baza din activitatea bancilor au fost perturbate serios, nimic n-a mai functionat ca mai inainte - creditarea, piata interbancara, incertitudini pe cursul de schimb. Aceasta situatie a necesitat reactii imediate si masuri dure”, explica seful Raiffeisen Bank.

In Romania avem in prezent tot atatea banci cate erau si inainte de criza, spre deosebire de Statele Unite ale Americii unde numarul lor s-a redus dramatic, insa jucatorii din banking si-au schimbat strategiile de business.

“Sunt banci care au ramas profitabile, dar sunt si multe banci pe pierderi, iar acum se vede ca activitatea unei banci inseamna mult mai mult decat a vinde credite. Oricum nu putem face o analiza a perioadei de criza acum, ci peste 2-3 ani”, concluzioneaza Steven van Groningen.

Acest articol a fost publicat in Editia Speciala - Ce am invatat in primii doi ani de criza, primul proiect tiparit Wall-Street.ro.

Anca Bidian, Kiwi Finance: Asteptatul in criza e moarte curata

Anca Bidian, Kiwi Finance: Asteptatul in criza e moarte curataOamenii de afaceri nu au la dispozitie un ghid cu pasi pe care trebuie sa ii parcurga pe timp de criza, dar cel mai important sfat pentru toti este sa reactioneze rapid, considera Anca Bidian, sefa brokerului de credite Kiwi Finance, care sustine ca “asteptatul in criza e moarte curata”.

Criza s-a instalat confortabil in zona financiara, oamenii au incasat salarii mai mici, companiile au anuntat venituri in scadere, iar bancherii au dat tot mai putine credite. Anca Bidian a avut parte de multe nopti nedormite pe parcursul ultimilor doi ani, insa crede ca viteza de reactie este esentiala in criza.

Cele mai dificile momente pentru sefa Kiwi Finance din ultimii doi ani au fost acelea cand a trebuit sa se desparta de o parte din echipa sa, restructurarea business-ului fiind de neevitat. „Ca multe alte companii a trebuit sa restructuram, sa remodelam business-ul. Noi am facut asta de mai multe ori pe parcursul celor doi ani de criza si a trebuit sa ma despart de unii oameni. Aceste momente sunt cele prin care nu mai vreau sa trec”, explica Bidian.

Totusi, ea este mult mai optimista si percepe trecerea timpului ca pe micsorarea distantei pana la finalul unei perioade foarte grele, de criza. „Cei doi ani de criza au fost foarte solicitanti si grei, dar nu au fost nici pe departe cei mai grei ani cu care m-am confruntat vreodata. Am avut nenumarate nopti nedormite, dar nu au fost in premiera. Insa, foarte importanta este echipa cu care ai intrat in aceasta perioada dificila. De unul singur poti sa fi cel mai frumos, destept si creativ om din lume, dar nu reusesti sa treci peste o perioada atat de intinsa de scadere”, considera Bidian.

In momentele tensionate sefa Kiwi Finance s-a ghidat in luarea deciziilor dupa vocea Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, iar acum considera ca, desi inca suntem in recesiune, factorii care au generat criza financiara globala s-au reglat.

Acest articol a fost publicat in Editia Speciala - Ce am invatat in primii doi ani de criza, primul proiect tiparit Wall-Street.ro.