O investitie de 12 mil. euro in 110 apartamente

O investitie de 12 mil. euro in 110 apartamenteProiectul lansat ieri, Avantia 1 Decembrie, este situat la intersectia Strazii Liviu Rebreanu cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, in apropierea Lacului Titan si va necesita o investitie de 12 milioane de euro, valoarea terenului fiind inclusa. Terenul a fost cumparat in anul 2006, contra sumei de trei milioane de euro.

Lucrarile de constructie vor incepe in luna iulie, dupa ce va fi aleasa compania de constructii si vor fi finalizate in a doua jumatate a anului 2011. Cele 110 apartamente vor fi distribuite pe 11 etaje, parterul si mezaninul fiind dedicate spatiilor comerciale.

„Avantajul nostru este ca dispunem de suficient capital pentru a incepe lucrarile de constructii si, pentru moment, nu avem nevoie de finantare de la banci. Intr-adevar, in zona mai sunt si alte ansambluri rezidentiale in constructie, insa mizam pe amplasamentul proiectului si pe conditiile de finantare pe care le oferim clientilor nostri”, a declarat Juan Francisco Diaz (foto), General Manager Avantia.

Avantia 1 Decembrie cuprinde garsoniere si apartamente cu doua, trei si patru camere, ponderea majoritara fiind detinuta de locuintele cu trei camere. Pretul de pornire pentru o garsoniera cu o suprafata de 48 mp este de 64.300 euro plus TVA, iar pentru un apartament cu patru camere, cu o suprafata de peste 120 mp, pretul porneste de la 140.000 euro plus TVA. Locul de parcare nu este inclus in pret, ci costa 9.500 euro.

Din cele 110 apartamente, 12 au fost deja rezervate, taxa de rezervare fiind de 2.000 euro. Dupa achitarea acestei taxe, clientul poate plati o rata lunara inca din timpul lucrarilor de constructii si poate primi finantare direct de la dezvoltator, pe o perioada cuprinsa intre cinci si 20 de ani.

Sorin Ditoiu, director comercial Avantia, a afirmat ca de vanzarea apartamentelor se ocupa „o companie de consultanta mica, deoarece marii jucatori isi inchid departamentele de rezidential”, insa nu a facut public numele acesteia.

Alte doua proiecte urmeaza a fi lansate in 2009

Alte doua proiecte urmeaza a fi lansate in 2009Pe langa proiectul rezidential Avantia 1 Decembrie (foto), dezvoltatorul spaniol intentioneaza sa inceapa in acest an lucrarile la alte doua proiecte: unul de birouri si unul rezidential. Proiectul de birouri va fi situat pe strada Mantuleasa, in apropiere de Piata Unirii si va avea o suprafata totala de 20.000 mp, in timp ce proiectul rezidential va fi amplasat in zona Obor, avand in prima faza 300 de apartamente.

„Pentru aceste doua proiecte asteptam autorizatia de constructie in lunile august-septembrie. Chiar daca piata de birouri a fost si ea afectata de criza iar companiile anunta concedieri si mai putin extinderi, credem ca zona Piata Unirii are un imens potentiale pentru dezvoltarea spatiilor de birouri”, a mai explicat seful Avantia.

In anii 2006-2007, compania spaniola a achizitionat cinci terenuri, cu o suprafata totala de peste 140.000 mp, investitind 67 de milioane de euro, din cei 90 care au alcatuit capitalul social initial. Cel mai mare teren este situat in apropiere de Lacul Morii si va fi folosit pentru constructia unui proiect mixt, cu spatii rezidentiale si de birouri. Al cincilea teren este situat in apropiere de Piata Victoriei si va fi dedicat spatiilor de birouri.

„Am avut intentia de a cumpara si terenuri pentru dezvoltari logistice, insa dupa a doua jumatate a anului 2007, cand am cumparat ultimul teren, preturile au crescut nebuneste. Scadere de astazi este fireasca, tot ceea ce urca extrem de rapid, se va prabusi inevitabil cu aceeasi viteza”, a afirmat Juan Francisco Diaz.

Diaz a mai explicat ca pentru achizitia fiecaruia din cele cinci terenuri a fost infiintata cate o companie independenta, iar anul trecut, cele cinci companii au fost reunite intr-un singur holding, aceasta practica fiind des intalnita la dezvoltatorii imobiliari.

Afaceri de 120 mil. euro pentru actionarul Avantia in 2008

Afaceri de 120 mil. euro pentru actionarul Avantia in 2008Grupul spaniol Peyber, actionarul principal si administratorul companiei Avantia, a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de 120 milioane de euro, apropiata de nivelul inregistrat in 2007.

Juan Francisco Diaz, General Manager al Avantia si Corporate Manager al grupului Peyber, a explicat ca mentinerea acestei cifre, in contextul in care piata imobiliara spaniola si-a incetinit ritmul inca de acum doi ani, s-a datorat, in principal, concentrarii pe lucrarile de infrastructura.

„In Spania, grupul Peyber are activitati atat pe sectorul dezvoltarilor imobiliare, cat si pe sectorul de constructii, insa in ultimii patru ani ne-am indreptat atentia si spre lucrarile de infrastructura, pentru a echilibra incetinirea activitatii de dezvoltare propriu-zisa”, a enuntat Diaz.

Oficialul Avantia nu exclude lucrarile de infrastructura nici pe piata locala, spunand ca „multe milioane ar trebui investite in acest sector”, insa pentru moment, compania se va concentra pe dezvoltarile de tip rezidential si office.

Grupul Peyber a fost infiintat in anul 1994, la Madrid si are in portofoliu proiecte de constructii pentru clienti precum producatorul de mobila IKEA, McDonald’s, furnizorul de gaze Air Liquide, compania imobiliara Realia Business sau cea mai mare companie spaniola de asigurari, Mapfre.

Al doilea actionar al Avantia este compania de constructii spaniola Constructora Martin Olivares, cu o participatie de 12%.