In spatiul european se discuta nu numai de o noua fiscalitate, ci si de o noua parafiscalitate, acele taxe pe care le achita o categorie mai restransa de agenti economici si a caror colectare este, in unele situatii, externalizata. O astfel de ramura este cea a sumelor datorate titularilor drepturilor de autor, ramura pe cale de disparitie odata cu dezvoltarea tehnologiei comunicatiilor electronice, cu mutarea accentului de la material la imaterial.
Drepturile de proprietate intelectuala asupra creatiilor artistice au o latura patrimoniala care a suferit modificari importante in ultimele decenii prin introducerea remuneratiilor pentru copie privata. Ele sunt implementate la nivel european, insa modalitatile efective de implementare de la un stat la altul difera foarte mult (pentru mai multe detalii referitoare la legislatia statelor UE a se vedea aici.
Caracterul parafiscal al acestor remuneratii a cauzat de-a lungul timpului a serie intreaga de probleme pentru agentii economici. De la incerta existenta a obligatiei de a le plati, pana la un sistem de colectare externalizat catre organisme de gestiune insarcinate cu puteri de control similare inspectorilor fiscali, plata si cuantumul acestor remuneratii au condus la adevarate campanii judiciare, inca in desfasurare.
Insa, dupa boom-ul imobiliar care a caracterizat anii 2000, anii 2010 pot fi incadrati ca cei de varf ai boom-ului imaterial. Dezvoltarea programelor de calculator, generalizarea din ce in ce mai mare a accesului la internet, multitudinea de brevete care faciliteaza interconectarea aparatelor si suporturilor prin care avem acces la opere protejate, fac sa privim deja clasicul CD sau DVD cu nostalgie. Au aparut deja calculatoare si televizoare care nu fac altceva decat sa il conecteze pe utilizator la un site de unde acesta isi poate alege operele pe care vrea sa le citeasca/ vada/ asculte.
Problema: de ce trebuie sa se achite aceste sume de catre producatorii unor aparate sau suporturi care pot fi utilizate pentru o multitudine de scopuri (de la crearea propriilor opere, la reproducerea sau utilizarea operelor altora sau pur si simplu pentru a comunica sau scrie acest articol) atunci cand problema reala a autorilor provine dintr-un sat din India unde se tine un server pe care sunt stocate milioane de opere accesibile tuturor?
Partajarea fisierelor prin site-urile online, de la cele legale iTunes sau Google Play, pana la cele mai discutabile (a se vedea pozitia RCS&RDS fata de site-ul www.vplay.ro) a transformat industria drepturilor de autor astfel incat clasicii producatori de aparate sau suporturi nu mai au nicio influenta asupra pierderilor titularilor drepturilor de autor.
Prin urmare si sistemul de plata al remuneratiilor catre titularii de drepturi de autor ar trebui sa fie revizuit.
Procesul a fost deja demarat, dar este departe de a se identifica o solutie care sa nu conduca la blocarea unei industrii:
• Fie cea a distributiei de internet, daca se impun remuneratii prea mari pentru un abonat,
• Fie cea a drepturilor de autor, daca remuneratiile sunt prea mici.
Impunerea unei taxe prea mari pe care distribuitorii de internet ar trebui sa o achite pentru utilizatorii lor (similar producatorilor de aparate si suporturi actuali) ar conduce la diminuarea drastica a numarului de abonati si la aparitia unor retele pirat (reaparitia „retelelor de cartier”) care ar prelua masa de consumatori nemultumiti.
Daca remuneratiile, adevarate taxe parafiscale, ar fi prea mici, orice consumator care o achita s-ar simti liber sa utilizeze si sa reproduca orice opera pe care o gaseste pe internet deoarece, nu-i asa, a platit pentru ea.
George Trantea, autorul articolului, este avocat in cadrul Niculeasa Law Office, un cabinet de avocatura de tip boutique specializat in drept fiscal si in domeniile reglementate, oferind atat servicii de consultanta, cat si de reprezentare a clientilor in fata instantelor judecatoresti si arbitrale.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
