In Capitala sunt 6 proiecte de birouri care au primit finantari europene prin POR. Companiile RPF Development, Siriului Residence, Alma Trade (West Gate Center), Integral Invest, Ibiza Golf Light si Chandler International au primit finantari europene pentru birouri in Capitala si au proiecte finalizate sau in implementare, potrivit unei statistici a implementarii financiare in cadrul programului in perioada iulie 2007-iulie 2013.

Valoarea totala a acestor proiecte, potrivit unui document al ministerului din aprilie anul acesta, se ridica la peste 200 mil. lei. Din total circa 88 mil. lei provin din fonduri europene.

La ce chirii pot inchiria IMM-urile si ce facilitati au in astfel de cladiri?

Simona Capraroiu, administrator al firmei Alma Trade, societate care a dezvoltat Centrul de sprijinire a afacerilor West Gate Business Center ( a cincea cladire din parcul de birouri West Gate si singura construita cu fonduri UE-n.r), cel mai mare proiect de birouri finantat prin POR in Capitala, spune ca pentru spatiile inchiriate in aceasta cladire, IMM-urile beneficiaza de o chirie preferentiala de aproximativ 10,50 euro/mp (inclusiv service charge-n.r.). Pentru celelalte companii chiria lunara in cadrul proiectului este cuprinsa intre 12 si 14 euro/mp.

Cladirea H5 din West Gate are o suprafata inchiriabila de aproximativ 15.000 mp, iar in prezent gradul de ocupare este de circa 65%, a declarat Simona Capraroiu.

Conform proiectului aprobat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov, cladirea H5 din cadrul parcului West Gate trebuie sa gazduiasca un numar de 52 de IMM –uri, suprafata pe care acestea o vor ocupa urmand sa fie stabilita in functie de necesitatile fiecarui chirias. In total, rata de ocupare a cladirii trebuie sa ajunga la 68% in primii doi ani de la finalizarea proiectului.

Valoarea totala a proiectului a fost de peste 84 mil. lei, iar asistenta financiara nerambursabila acordata a fost de peste 40 mil. lei. Contributia proprie in acest proiect proiect s-a ridicat la peste 44 mil. lei si a fost asigurata prin intermediul unui credit acordat de CEC Bank.

Citeste si:

La inchiriere in prezent se numara si un proiect al companiei Ibiza Golf Light. Firma a inceput in urma cu un an un proiectul de birouri intr-o zona centrala din Capitala (Remus BC), a carui investitie totala se ridica la peste 19 mil. lei din care peste 6 milioane lei sunt bani europeni. In cazul Remus BC chiria pentru IMM-uri se ridica la 12 euro pe mp/lunar plus TVA.

Aceste chirii de lista sunt de obicei, in functie de anumiti factori, negociabile.

"Valoarea chiriei in aceste spatii pentru IMM-uri - in functie de suprafata, de la caz la caz, se negociaza incepand de la chiriile de prezentare, cuprinse intre 8 euro si 12 euro/mp lunar plus TVA", spun oficialii Esop, companie care este agent exclusiv pentru suprafetele dedicate IMM-urile in West Gate, Siriului si Remus BC.

In cladirea Remus BC dezvoltata de Ibiza mai sunt disponibili peste 1.300 mp la inchiriere, in timp ce in West Gate mai sunt disponibili la inchiriere 2.500 mp pentru IMM-uri, spun oficialii Esop.

Companiile mici si mijlocii beneficiaza si de anumite facilitati in birourile finantate partial prin POR.

Printre facilitatile din cadrul West Gate se numara servicii de consultanta juridica, servicii IT (de exemplu retelistica, mentenanta), servicii financiar-bancare, servicii de pregatire IT, servicii de traducere (engleza, germana, franceza), serviciu de colectare/distribuire corespondenta, portalul firmelor, acces la sala training/prezentare produs, sala sedinte sau organizare evenimente de business networking.

Ca facilitati pentru clientii tip IMM, centrul Remus BC dispune printre altele de sala de conferinte si o sala de intalniri complet mobilate si echipate, centre de copiere- printare si cate doua bucatarii pe fiecare etaj, retea de date-voce.

Cat despre chiriasi, spatiile cu facilitati pentru IMM-uri nu sunt ocolite. Spre exemplu, in cazul birourilor Siriului suprafata destinata IMM-urilor a fost inchiriata cu cateva luni inainte de livrarea proiectului.