Autostrada Ungheni-Iasi-Targu Mures, in cazul careia au existat numeroase controverse, este inclusa in forma ”aproape finala” a Masterplanului de transport rutier, care va fi trimisa Comisiei Europene, dupa ce va trece prin Parlament si Guvern, a declarat, vineri, la Iasi, premierul Victor Ponta.

”Am prezentat forma pe care o prezentasem, de altfel, acum o saptamana la Ministerul Transporturilor, forma aproape finala din punctul de vedere al Guvernului a Masterplanului de transport rutier, aceasta forma - ministrul Transporturilor, domnul Rus, care ieri (n.r. - joi) trebuia sa vina la Iasi sa o prezinte inaintea mea, dar din cauza cetii a stat in aeroport la Otopeni, dar va fi saptamana viitoare aici inca o data pentru toate detaliile - prevede foarte clar autostrada Ungheni-Iasi-Targu Mures cu termenele de efectuare si cu sursele de finantare pentru studii de fezabilitate si pentru executie si din acest punct de vedere cred ca toate eforturile, inclusiv cele mai vocale, pornesc de la premisa ca au fost facute cu buna-credinta de toata lumea, si primarul, si parlamentarii, si presedintii de consilii, pentru ca de fapt vorbim de o regiune intreaga, iar cu aceasta forma se merge in Parlament si in sedinta de guvern care se va adopta in februarie si o trimitem la Comisia Europeana”, a afirmat Ponta, intr-o conferinta de presa sustinuta la Iasi.

El a mai spus ca forma Masterplanului de transport care va fi adoptata acum nu poate fi modificata de niciun alt guvern. ”Romania nu a avut niciodata un Masterplan, e prima data cand are un Masterplan intocmit pe baza criteriilor stabilite de catre Comisia Europeana. Din acest punct de vedere ceea ce adoptam acum - de aceea am si dorit sa avem un dialog cu cei din opozitie - este un Masterplan care nu mai poate fi modificat de niciun alt guvern, adica incepem noi azi, maine vin altii si-l opresc”, a afirmat Ponta.

Premierul a mai spus ca sursele de finatare pentru Ungheni-Targu Mures vin din Programul Operational Sectorial Transport. ”Referitor la calendarul asa cum este agreat in Masterplan stiu ca anul acesta trebuie sa actualizam studiile de fezabilitate cu finantarea de reactualizare din programul 2007 - 2013, iar pentru regim de autostrada de la Ungheni pana la Targu Neamt este, de asemenea, finantare totala din Programul Operational Sectorial Transport, pentru celelalte doua segmente este finatare pentru autostrada fazata”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta se afla la Iasi, unde s-a intalnit cu reprezentanti ai Camerei de Comert, in cursul dupa-amiezii de vineri urmand sa aiba intrevederi cu primarii PSD din judet. Primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, anunta, saptamana trecuta, ca ministrul Transporturilor, Ioan Rus, va veni joi, 22 ianuarie, la Iasi, pentru a prezenta strategia pe infrastructura pentru regiunea Moldovei. Ulterior, Nichita anunta, intr-o conferinta de presa, ca ministrul Rus nu mai vine la Iasi din cauza unor probleme de sanatate.

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, declara, miercuri, ca anularea vizitei la Iasi a ministrului Transporturilor, Ioan Rus, programata pentru joi, este o dovada de lasitate si o confirmare a abandonarii de catre Guvernul PSD a proiectului autostrazii Iasi-Targu Mures.

Primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, afirma, tot saptamana trecuta, ca lucrarile la autostrada Ungheni-Iasi-Targu Neamt vor incepe in acest an sau in 2016, in timp ce tronsoanele Targu Neamt-Ditrau si Ditrau-Targu Mures vor fi initial drumuri expres, dupa care vor fi transformate in autostrazi.

Potrivit lui Nichita, autostrada Ungheni-Iasi-Targu Neamt va fi proiectata in acest an, cand va facuta si licitatia pentru lucrari.

”Vor fi si bani alocati pentru inceperea lucrarilor in 2015 sau in 2016. Se vor proiecta in aceeasi perioada, tot ca autostrada, portiunile Targu Neamt-Ditrau si Ditrau-Targu Mures. Dupa ce se vor proiecta se vor cauta si sursele de finantare pentru a se face drum expres in prima faza, iar apoi, in faza a doua autostrada”, afirma primarul Iasiului. Nichita preciza ca pe tronsoanele care traverseaza muntii intre Moldova si Transilvania lucrarile se vor face in regim de autostrada, chiar daca titulatura va fi de drum expres.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care a prezentat, in 13 ianuarie, intr-o conferinta de presa, prioritatile de infrastructura rutiera pentru perioada 2015-2016, spunea ca autostrada din Iasi va fi realizata de la Ungheni la Targu Neamt, iar de acolo se va continua spre Targu Mures cu un drum expres.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri