Romania si Bulgaria vor sa constituie un grup de lucru comun pentru diminuarea importului de masini vechi si stabilirea unui mecanism comun de monitorizare a importurilor de vehicule uzate, conform unui comunicat al Ministerului Mediului.

"Romania si Bulgaria dezvolta proiecte si programe bilaterale pentru protectia mediului. Autoritatile responsabile din cele doua tari au convenit intensificarea colaborarii si generarea de politici comune pentru imbunatatirea calitatii aerului, managementul corect al deseurilor si reducerea poluarii fluviului Dunarea si Marii Negre", se arata in comunicat, potrivit Agerpres.

Discutiile s-au purtat in cadrul sesiunii de consultari inter-guvernamentale romano-bulgare care au avut loc vineri, 29 martie, la Bucuresti, atunci cand viceprim-ministrul si ministrul Mediului din Romania, Gratiela Gavrilescu, a avut reuniuni bilaterale cu ministrul bulgar al Mediului si Apelor, Neno Dimov si cu Mariyana Nikolova, viceprim-ministru pentru politici economice si sociale al Guvernului Bulgariei, cea care coordoneaza si politicile de mediu.

"Avand in vedere problematica masinilor second-hand, discutata deja la nivel bilateral, precum si in cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiteram interesul de a constitui un grup de lucru comun pe aceasta tema, care sa analizeze situatia din cele doua tari, in vederea identificarii de solutii care sa ajute la diminuarea importului acestor masini si imbunatatirea calitatii aerului", a declarat ministrul Gratiela Gavrilescu, in cadrul intalnirii cu ministrul bulgar al Mediului.

Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltarii unei colaborari in ceea ce priveste stabilirea unui mecanism comun de control si monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializarii sau dezmembrarii, pentru prevenirea generarii de astfel de deseuri pe teritoriul Romaniei si Bulgariei.

Totodata, partea romana si cea bulgara au fost de acord ca este esentiala semnarea unui Memorandum de intelegere privind reducerea poluarii cu plastic a Marii Negre si a fluviului Dunarea, in sectorul comun de granita.

In cadrul discutiilor s-a mai convenit realizarea unui schimb de experienta privind prevenirea generarii deseurilor municipale: provenite din gospodariile din mediul urban, ca suport pentru crearea unui sistem sustenabil de gestionare a acestora, la nivelul comunitatilor locale; in institutiile publice de mediu, ca sistem suport pentru crearea unei platforme intranet, cu evidentierea celor mai bune practici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri