Grupul Volkswagen are probleme acasă, în Germania, unde două procese ar putea facă lumină cu privire la cauzele ce au dus la un incendiu devastator petrecut în 2022 la bordul navei cargo Felicity Ace. Ambarcațiunea de mari dimensiuni care transporta aproape 4.000 de mașini aparținând mărcilor Audi, Porsche, Lamborghini și Bentley s-a aprins în Atlanticul de Nord.

Primul proces, care a demarat în urmă cu un an, dar a fost recent pus în așteptare, aduce Volkswagen în fața a șase reclamanți printre care se numără asiguratorul Allianz, dar și Mitsui OSK Lines, operatorul navei. Un al doilea proces, deschis la un tribunal din Brunswick, se află în faza de mediere, motiv pentru care s-au întrerupt investigațiile în primul proces ce se instrumentează în Stuttgart, acasă la Porsche. Dacă părțile nu vor ajunge la un acord, ambele procese își vor continua traseul firesc.

Felicity Ace, vas aflat sub pavilionul statului Panama, a intrat în derivă în apropiere de Azore ca urmare a incendiului. Din fericire, echipajul a putut fi evacuat, dar mașinile au rămas la bord. Conform unor estimări din 2022, ca urmare a incidentul Volkswagen ar fi pierdut cel puțin 155 de milioane de dolari, iar reprezentanții firmei care operau nava au spus la acel moment că focul ar fi fost cauzat de bateriile EV-urilor de la bord.

Aceeași acuzație este analizată și în prezent. Concret, ar fi vorba de bateriile de tip litiu-ion de pe Porsche Taycan și unul dintre reclamanți a arătat că Volkswagen nu a oferit informații clare cu privire la modul în care trebuie protejate mașinile electrice pentru a evita producerea unui incendiu, conform Bloomberg, citat de Automotive News. Oficial, autoritățile nu au publicat o cauză a producerii incendiului.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri