Programele de training nu sunt necesare doar pentru familiarizarea noilor angajati cu metodele de lucru. Acestea sunt o modalitate de a forma noi competente, dar si de a imbunatati imaginea si performantele companiei. Mai mult decat atat, trainingurile pot creste eficienta angajatilor, aducand in timp un impact crescut in minimizarea pierderilor, nivelul de satisfactie al clientilor si atingerea obiectivelor companiei.

Pentru a te asigura, insa, ca trainingurile sunt cu adevarat utile si nu raman la nivelul unor cursuri obositoare pentru angajati, trebuie sa ai in vedere cateva aspecte. In primul rand, aceasta activitate ar trebui prezentata in cadrul companei ca un proces continuu de evolutie. In acest mod, va fi privita de catre angajati ca o parte integranta a slujbei lor si ca un beneficiu individual.

Transmiterea informatiei

Modul in care informatia este transmisa reprezinta unul dintre cele mai importante detalii. In aceasta categorie trebuie mentionate cateva puncte care ar trebui bifate de orice trainer. In primul rand, organizarea este esentiala. Nu omite importanta obiectelor necesare, de la proiectoare, care vor permite vizualizarea informatiilor, la table magnetice, care vor face posibile explicatiile, ajutand la o invatare mai rapida, sau la instrumentele de scris colorate.
Apoi, intalnirile ar trebui privite cu maxima seriozitate, dar acest lucru nu exclude simtul umorului. Este chiar recomandat ca trainerul sa incerce sa destinda regulat atmosfera cu mici glume sau ironii amuzante. Tot aici am putea adauga faptul ca o abordare interactiva va actiona in acelasi mod si, in plus, nu ii va lasa pe participanti sa se plictiseasca.

Si modul in care cursantii sunt asezati are impact asupra sesiunilor. Cel mai recomandat este ca acestia sa formeze un cerc, astfel incat nimeni sa nu fie nevoit sa stea in fata sau in spate. De asemenea, fiecare ii va putea privi si asculta pe ceilalti cu mult mai multa usurinta.

Durata sesiunilor

Durata sesiunilor este foarte importanta in ceea ce priveste eficienta trainingurilor. Sesiunile prea lungi, care contin prea multa informatie, nu vor avea rezultatul scontat din mai multe motive. In primul rand prea multa informatie transmisa deodata va fi imposibil de memorat si aplicat ulterior. Apoi, se va instala oboseala iar participantii nu se vor mai putea concentra la fel de bine. Este recomandat ca modulele sa fie fragmentate in sesiuni scurte, unde informatia sa curga in mod natural. Participantii vor acumula astfel informatiile treptat si vor avea timp sa le puna in practica. Pentru ca trainingul sa fie si mai eficient, la inceputul noilor intalniri se pot relua ideile principale prezentate in sesiunea trecuta.

Informatiile practice, care pot fi imediat aplicate

Angajatii vor fi mult mai motivati sa se implice activ in procesul de invatare, daca devin constienti de abilitatile pe care le pot castiga. Din acest motiv este recomandat ca sesiunile sa inceapa cu prezentarea beneficiilor, iar apoi sa se concentreze concret pe posibilitatea aplicarii informatiilor transmise. In cazul in care acestea pot fi puse imediat in practica, angajatii vor fi mult mai receptivi si se vor folosi cu adevarat de noile cunostinte acumulate. In plus, vor considera trainingul folositor si vor dori sa participe si la alte module.

Adaptarea la stilul de invatare al cursantilor

Fiecare dintre noi are propriul stil de invatare. Daca unele persoane sunt mai receptive la anumite lucruri, altele ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a intelege aceleasi procese. Din acest motiv, tehnicile de invatare ar trebui adaptate la stilul de invatare al fiecarei persoane in parte. Se poate opta fie pentru sesiuni interactive, care sa contina atat texte, cat si filmulete sau jocuri, cat si pentru sustinerea individuala a participantilor cu diferite materiale. Cu cat ideile sunt prezentate din mai multe perspective, cu ajutorul analogiilor sau al exemplelor, cu atat este mai probabil ca participantii sa se raporteze la ele cu mai mare usurinta.

Transferul cunostintelor

Transferul cunostintelor de la angajatii experimentati la cei mai noi ar trebui sprijinit si incurajat in orice companie. Acest lucru va aduce multiple avantaje tuturor. Angajatii mai vechi se vor bucura de recunoastere din partea angajatorilor, iar angajatii noi vor putea invata toate procesele de la cineva care este deja familiar cu ceea ce presupune respectiva pozitie. Eficienta va fi mult mai crescuta, deoarece un angajat experimentat s-a confruntat deja cu nenumarate probleme, pentru care a gasit o rezolvare. Aceste informatii vor fi transmise direct invataceilor, rezultatul fiind economia de timp si, in functie de sector, o satisfactie mai mare a clientilor. Se pot organiza regulat sesiuni de training, o alta optiune fiind mentoratul.

Pentru ca un angajat sa-si poata realiza in mod exemplar toate indatoririle pe care le are, trebuie sa fie pregatit. Astfel, daca trainingurile sunt organizate in mod eficient, rezultatele pozitive nu vor intarzia sa apara.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri