Cunoștințele în domeniul informaticii încep să fie tot mai căutate în piața muncii și, în viitor, puține domenii vor mai face rabat de la ele. Deși pare un domeniu complicat, specialiștii din piață arată că oricine poate începe o carieră în IT, după un curs de formare, chiar dacă nu are niciun fel de experiență anterioră. Iar răsplata este mare, căci în câțiva ani, un job în domeniu îți poate aduce aproape 15.000 de lei pe lună.

Dacă IT-iștii, chiar și de nivel începător erau printre cei mai căutați candidați în România, izolarea și digitalizarea businessurilor au crescut și mai mult cererea.

”În contextul digitalizării forțate și rapide cu care s-au confruntat multe afaceri în perioada acesta, numeroase activități au trecut în mediul online, generând astfel o creștere a nevoii de specialiști. Creștere care se adaugă la deficitul deja existent în domeniu și la mărirea diferenței dintre cererea și oferta de specialiști IT de pe piață. Așadar, deținerea de cunoștințe de IT va fi cu atât mai căutată în viitor”, a declarat, pentru wall-street.ro, Claudia Tamași, country manager al școlii de programare Codecool România.

Citește și Câștigătorii crizei: la ei nu există concedieri sau șomaj tehnic, iar salariile urcă în continuare și la 5.000 de euro

IT-ul, un mare plus la CV

Cunoștințele de IT vor reprezenta un plus important în CV-ul celor aflați în căutarea unui loc de muncă.

„Pe de o parte, vorbim despre cunoștințele de IT aplicabile indiferent de industrie, odată cu trecerea în online a multor afaceri și, deci apariția unei nevoi de personal specializat. Pe de altă parte, există domenii ce au luat un avânt puternic în această perioadă, precum securitatea informatică, video conferințele, comerțul electronic sau chiar gamingul și care își vor menține, cel mai probabil, trendul ascendent”, a explicat Tamași.

Citește și Angajator cu mii de muncitori: Românii ar trebui să se îndrepte către cursuri de IT, în perioada cât mai stau în case

Oricine poate fi IT-ist?

Ea a arătat că la Codecool cei interesați pot alege două cursuri diferite, cel de Full Stack Developer și cel de Front End Developer. Pentru primul, candidații trebuie să aibă 18 ani împliniți, diplomă de bacalaureat și cunoștințe medii de engleză. Pentru cel de-al doilea, pe lângă un laptop și conexiune la internet, nivelul mediu de engleză este singura condiție.

În ambele situaţii, experiența anterioară sau cunoștințele în domeniu nu sunt necesare, pentru că totul se învață de la zero.

Credem că oricine poate deveni programator, pentru că o carieră în IT nu înseamnă doar științe exacte și ani întregi de studii. La Codecool punem foarte mult accentul pe soft-skills, avem workshop-uri dedicate lucrului în echipă, învățăm cum să dăm și să primim feedback, iar mentorii au rol de consultanți și, nu în ultimul rând, de prieteni. Avantajul este că poți oricând să devii programator, mai ales în această perioadă, când mulți dintre cei care și-au pierdut job-ul s-ar putea gândi la reconversia profesională. . Faptul că noi sintetizăm ani întregi de studiu într-o programă rapidă este un mare plus pentru cei care nu au experiență în domeniu“, a precizat Claudia Tamași.

Astfel, de exemplu, cursul de Front-End Web Developer este dedicat tuturor celor care au peste 18 ani și care dispun de un calculator și multă dorință de a învăța. Unul dintre avantajele acestuia este faptul că se desfășoară integral online, timp de 16 săptămâni și este structurat în 4 module.

Un astfel de curs costă 5.700 de lei, dacă se plătește integral, și 6.400 de lei, dacă este achitat în patru rate.

Garantat vei găsi un job

Reprezentantul Codecool spune că, în piață, pentru poziția de Front End există în jur de 900 de poziții deschise pe piața muncii, iar pentru Full Stack numărul este chiar mai mare, deficitul anual total de specialiști în IT ajungând la 15.400 de angajați, conform unui studiu din 2019.

Pentru Front End Developer salariile pornesc de la circa 3.000 de lei, în timp ce pentru Full Stack salariul de început este de 3.500-4000 lei.

Conform rapoartelor Brainspotting din 2019, salariul unui Middle Full Stack Developer se încadrează între 9.910 și 13.700 lei, iar un Senior Full Stack Developer, în general, poate ajunge la un salariu de peste 14.630 lei.

Salariul unui Middle Front End Developer se încadrează între 5.000 - 6.000 lei, iar pentru Senior Front End Developer, cu peste 4 ani experiență, salariile încep de la 9.000 lei

Au căutat românii cursurile de IT în pandemie?

În această perioadă, spun specialiștii Codecool, cererea de cursuri a fost una constantă și compania a continuat să primească noi studenți în cadrul echipei.

Sperăm că, odată cu lansarea noului curs (de Junior Front-End Web Developer - n.red), ce implică mai puține resurse de timp și poate fi urmat în paralel cu facultatea sau jobul, să avem cât mai mulți cursanți care să se alăture echipei și să dea startul unei cariere în IT.

În România, lucrează oficial peste 100.000 de persoane în domeniul tehnologiei informației, iar această cifră a crescut de la circa 33.000 in 2008. IT-ul este domeniul cu cele mai mari salarii din România.

Compania Codecool oferă cursuri de programare intensivă de 12 plus șase luni în București, Budapesta, Miskolc, Cracovia și Varșovia și are obiectivul pe termen mediu de a-și stabili prezența în 10 mari orașe europene.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri