În lumea afacerilor, începutul de drum poate fi anevoios într-o oarecare măsură și lipsa unei viziuni diversificate poate fi un real impediment la un moment dat. Din acest motiv, disponibilitatea anumitor resurse de finanțare poate fi acea scânteie de care ai nevoie pentru a înainta.

Surse de finanțare pentru tinerii antreprenori

Atunci când vorbim de finanțare, primul gând ne duce la sistemul bancar și la împrumuturi. Însă în afară de această modalitate de finanțare a companiei tale, te poți folosi și de fondurile de dezvoltare acordate companiilor mici și mijlocii, sau poți încerca noi alternative inovative.
Ideile pline de inovație care ar putea ajuta un tânăr antreprenor să obțină finanțare constau în participarea activă la bursă și pe piața criptomonedelor. În ceea ce ține de criptomonede, treaba este cât se poate de clară: investești și vinzi cu un preț superior. Bursa în schimb, poate fi o oportunitate valoroasă de dezvoltare, dacă știi de unde să începi și cum.

Listarea la bursă ca sursă de finanțare pentru antreprenori

Finantarea companiei prin listare la bursa ar trebui să fie luată în calcul mai mult de către antreprenori, mai ales de către cei care se află la început de drum. Bursa de valori poate fi locul în care poți atrage atenția asupra companiei tale și să începi să pui bazele unei companii aflată în plină dezvoltare.
Deși poate fi aparent greu de crezut, listarea la bursă este o modalitate simplă și care nu necesită resurse financiare mari, prin care poți obține finanțare.
Listarea unei companii la bursă este făcută prin respectarea anumitor etape predefinite. În primul rând, se decide listarea și compania devine o companie pe acțiuni. Următorul pas constă în aprobarea listării de către AGA (Adunarea generală a acționarilor), inițierea planificării denumită și „roadshow” (presupune crearea materialelor necesare pentru prezentare și identificarea investitorilor instituționali), și deciderea procentului de free-float (acțiuni care pot fi tranzacționate în orice moment, nefiind blocate la acționarii majoritari).

De regulă, listarea la bursă se face prin intermediul unei agenții specializate. Aceasta te va ghida pe parcursul întregului proces. Cu sprijinul agenției, vei obține avizul preliminar necesar și prospectul de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară).

După obținerea acestor avize, acțiunile companiei vor fi înregistrate la Depozitarul Central, va fi lansată oferta publică și va începe tranzacționarea. Ulterior, vei comunica cu investitorii și vei încheia noi parteneriate.

Avantajele listării unei companii la bursă

Însă, ce beneficii îți poate aduce listarea companiei la bursă? În primul rând, obții acces la multiple resurse financiare cu care te poți dezvolta. Apoi, în urma evaluării companiei, poți pune bazele unui program de tip stock option (e un plan care are succes în motivarea angajaților companiei pe termen lung).
Prin listarea la bursă, valoarea companiei tale va crește fără a ridica și gradul de îndatorare. Astfel, deții o anumită autonomie financiară și libertate în luarea deciziilor fără a fi presat în vreun fel. Capitalul companiei va crește prin emisia și vânzarea de noi acțiuni.

Libertatea financiară este un alt mare avantaj, deoarece poți gestiona cum crezi de cuviință capitalul pe care l-ai atras prin emiterea de noi acțiuni. Acest lucru este valabil atât timp cât capitalul este utilizat în beneficiul companiei, și nu a propriului interes.

Pe de altă parte, compania ta va deveni mult mai vizibilă. În felul acesta, vei reuși să închei noi parteneriate care se pot dovedi a fi avantajoase și fructuoase în timp. În plus, beneficiezi de publicitate gratuită și, ulterior, vei atrage în cadrul companiei personal competent și calificat. Odată cu îmbunătățirea imaginii crește și încrederea angajaților.

Listarea pe piața bursieră este un nou punct de vedere financiar care poate oferi o bună dezvoltarea unei companii mici. Sistemele bancare de finanțare vor rămâne mereu pe piață și vor fi o soluție demnă de luat în seamă, însă mai restrictivă. De aceea, oportunitățile de finanțare precum listarea la bursă a companiei vor fi bine primite de tinerii antreprenori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri