De cele mai multe ori, începutul de an reprezintă un moment zero, în care ne dăm un mic restart la obiceiuri, stil de viață, dar și la modul de lucru. Cu toții vrem să fim mai buni și să ne îmbunătățim abilitățile de lucru pentru a fi continuare competitivi în piața muncii. La finalul zilei, însă, avem cu toții un mare dușman comun: timpul.

Unii angajați apelează la clasicele liste în care sunt trecute sarcinile pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit în ziua respectivă, în vreme ce alții folosesc calendare digitale, care mai de care mai inteligente. Uneori, însă, trebuie să apelezi la altfel de metode, când cele proprii nu mai funcționează, pentru a reuși să fii productiv pe tot parcursul zilei. Iată ce poți încerca pentru a-ți doza cât mai bine timpul la locul de muncă.

1. Metoda Tetris

Îți amintești de Tetris, celebrul joc în care trebuia să așezi toate piesele în așa fel încât să se potrivească unele cu altele? Cu siguranță ai petrecut ore bune din viață să potrivești la dungă acele cărămizi sau piese în funcție de cum le spuneai. Ei bine, poți face asta și cu activitățile și sarcinile pe care le ai la job, în fiecare zi. Metoda „Time-Blocking Tetris” aplică acest principiu pentru gestionarea programului tău de lucru.

Ce ai de făcut este să îți împarți ziua în blocuri de timp, fiecare dedicată unei sarcini specifice. Trucul constă în aranjarea acestor blocuri în cel mai eficient mod, permițând totodată flexibilitate și ajustări rapide. Spre deosebire de programele rigide, această metodă oferă mai mult dinamism în ziua ta de lucru, lăsând timp și pentru chestiunile de moment care apar, cum ar fi ședințe sau întâlniri urgente, potrivit Forbes.com.

2. Sparge totul în bucăți mai mici

Obiectivele mari pot fi descurajante. Aici intervine metoda „Micro-Milestone Mapping”, o tehnică ce implică spargerea sarcinilor și activităților mari, care ocupă mai mult timp, în sarcini mai mici și ușor de dus la capăt. De exemplu, în loc să ai un singur termen limită pentru proiectul mare pe care trebuie să îl livrezi, îți poți seta tu termene mai mici în care să finalizezi anumite bucăți din proiectul mare. Această metodă nu numai că face sarcinile mari mai puțin copleșitoare, dar oferă și chestiuni palpabile pe care le vezi deja duse la bun sfârșit și care îți mențin motivația la un nivel ridicat.

3. Tehnica Pomodoro inversată

Tehnica Pomodoro este una destul de cunoscută (deși mulți nu o cunosc după numele ei) și este cea în care lucrezi timp de 25 de minute și faci o pauză de 5 minute. Însă tehnica Pomodoro inversată duce lucrurile puțin mai departe, în sensul că ajustează metoda de bază la tipul de activitate prestat la locul de muncă. De exemplu, dacă ai de finalizat anumite sarcini creative, poți lucra intens timp de 45 de minute, după care poți lua și o pauza mai mare, de 15 minute. Dacă, de pildă, ai de dus la bun sfârșit activități monotone, care nu te solicită atât de mult, poți menține timpul inițial de 25 de minute muncă – 5 minute pauză.

4. Regula 80/20 (sau Principiul Pareto) reinterpretată

Regula 80/20 sau Principiul Pareto cum mai este cunoscută, arată că 20% dintre activităţile îţi aduc 80% dintre rezultate şi restul de 80% dintre activităţi îţi aduc 20% dintre rezultate. Trucul, aici este să mergi pe același principiu și în privința timpului tău de lucru.

Analizează-ți ziua pentru a identifica acel 20% din timpul tău care contribuie la 80% din productivitatea ta. Odată identificate, optimizează acele ore „de aur”, pentru a putea munci și pentru a fi productiv. Poți face acest lucru prin dezactivarea notificărilor de la telefon și de la rețelele sociale sau prin delegarea sarcinilor care nu sunt atât de importante.

5. Obiective stabilite prin joc și reușite răsplătite cu recompense

Adulții uită de multe ori să mai fie copii, mai ales cei care nu au în viața lor persoane mult mai tinere în grijă. Ziua de lucru nu trebuie să fie mereu plictisitoare, ci o poți transforma în ceva amuzant. De pildă, după ce ai dus la bun sfârșit anumite sarcini (poate chiar unele grele), îți poți acorda singur recompense, fie că este vorba despre o cafea, o prăjitură sau o plimbare. Recompensa crește, în general gradul de motivație, chiar dacă vorbim de lucruri mici.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri