Un numar de 7.200 de femei din 8 regiuni ale tarii vor putea urma cursuri de formare profesionala in materie de antreprenoriat printr-un proiect strategic finantat din Fondul Social European, implementat de Universitatea Spiru Haret in parteneriat cu Uniunea Nationala a Femeilor Democrate din Romania, se arata intr-un comunicat.
Acesta se va derula pe o perioada de 3 ani atat in mediul urban, cat si in mediul rural.

Proiectul abordeaza problematica dezvoltarii resurselor umane prin promovarea incluziunii sociale si a egalitatii de sanse pe piata muncii, cu implicatii asupra educatiei si formarii profesionale a populatiei in vederea integrarii pe piata muncii, in conditiile crizei economice actuale.

Obiectivul general al proiectului consta in ridicarea nivelului de pregatire profesionala a femeilor prin participarea la programe de formare in antreprenoriat adaptate la conditiile economice si geografice specifice regiunilor de dezvoltare ale Romaniei. Scopul este acela de a sustine femeile in dobandirea competentelor necesare initierii unei afaceri personale sau a ocuparii unui loc de munca in domeniu.

In cadrul proiectului vor fi realizate cursuri de formare profesionala in materie de antreprenoriat pentru 7.200 de femei (900 femei pe regiune de dezvoltare), dintre care 2.880 studente.

Expertii din cadrul echipei de proiect vor acorda asistenta si consultanta femeilor din grupul tinta care doresc initierea unei afaceri in toate fazele acestui demers, asigurand activitatile de sprijin si monitorizare si dupa initierea acesteia. Un numar de cel putin de 360 de femei, dintre care 144 studente, vor fi asistate si consiliate in initierea unei afaceri.

Competentele dobandite sunt, in principal, in domeniile antreprenoriat, management al afacerilor, marketing, management al resurselor umane, comunicare si relatii publice, financiar, contabilitate primara, juridic.

Dupa finalizarea cursurilor, absolventele se pot inscrie la Concursul "Premiul pentru intiativa antreprenoriala feminina" unde sunt premiate cele mai bune idei antreprenoriale.

In cadrul proiectului se desfasoara campania „Femei de succes” care consta in organizarea unei conferinte nationale si a 8 conferinte regionale in cadrul carora femei antreprenor de succes, din diverse domenii de activitate, impartasesc din experienta lor incurajand astfel participantele in initierea propriei afaceri.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri