Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) sustine planul Companiei Nationale de Transporturi Aeriene (TAROM) de a-si mari flota, prin inchirierea sau cumpararea a patru aeronave noi Airbus A320 sau Boeing 737, in acest an, informeaza Agerpres.

Potrivit comunicatului ANAT, masura TAROM de a-si mari flota cu avioane de tip Airbus A320 sau Boeing 737 este asteptata cu mare interes de turoperatorii romani de chartere.

"TAROM are mare nevoie de aceste aeronave. Sunt multe destinatii ce pot fi operate din Romania. Avem mare nevoie la activitatea de chartere, pentru ca aici cererile sunt mari, si de 20 de ani pentru astfel de curse se folosesc avioanele care mai raman dupa ce se completeaza necesarul pentru cursele regulate. Turistii romani calatoresc tot mai mult si mai des si prefera serviciile complete si de calitate, iar turoperatorii romani, in marea lor majoritate, au dorinta de a lucra cu compania nationala de transport aerian a Romaniei", a declarat Alin Burcea, presedinte ANAT.

In comunicat se mai precizeaza ca urmatorul pas este completarea flotei TAROM cu aeronave pentru zboruri lung-curier, mai ales ca exista oportunitati, dupa ce au fost eliminate vizele pentru romanii care doresc sa calatoreasca in Canada si au fost simplificate formalitatile pentru ca cetatenii chinezi sa ajunga mai usor in Romania.

Comunicatul ANAT vine ca reactie la declaratia ministrului transporturilor, Lucian Sova, care a anuntat ca masurile referitoare la achizitia celor 27 de aeronave pentru TAROM si inaugurarea rutelor de lung curier catre Asia si SUA trebuie aprofundate si discutate cu managerul companiei, pentru a vedea daca sunt sustenabile din punct de vedere economic.

Citeste si:
Companiile aeriene străine suspendă zborurile spre România
Companiile aeriene străine...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Citește și
Mega Image reduce prețurile și donează 1 milion de lei pentru ventilatoare
Setari Cookie-uri