Infrastructura feroviara din Portul Constanta, cel mai mare din flancul estic al Uniunii Europene, este limitata si invechita si are nevoie de 280,7 milioane de euro, in perioada 2019-2023, pentru a se moderniza, potrivit strategiei de dezvoltare a infrastructurii rutiere, publicata de Ministerul Transporturilor.

Modernizarea conexiunii feroviare cu Portul Constanta este necesara pentru a putea prelua volume sporite de trafic feroviar de marfa si pentru a asigura legatura feroviara intre port si restul coridorului Rin-Dunare al retelei centrale TEN-T.

Portul Constanta este cel mai mare port din flancul estic al Uniunii Europene, acomodand si cel mai mare terminal de containere. Zona de influenta a portului Constanta poate fi extinsa catre Europa Centrala prin asigurarea unei conexiuni feroviare eficiente cu portul, care sa atraga fluxuri de marfuri mai mari. Aproape 97% din liniile de cale ferata situate in port apartin administratorului infrastructurii feroviare, CFR SA.

Principalele probleme

Infrastructura feroviara din portul Constanta este invechita, linia de cale ferata este ne-electrificata, cea mai mare parte dintre liniile existente au o lungime mai mica de 740 de metri, sarcina pe osie e mai mica de 22,5 tone, viteza de proiectare a liniilor se situeaza intre 5 si 30 de kilometri pe ora, iar viteza de circulatie ajunge doar pana la 30 de km/h, unele linii fiind inchise traficului.

Pana la sfarsitul anului 2019, CFR SA va coordona elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din portul Constanta, care va prezenta solutii pentru incarcarea pe osie 22,5 tone, posibilitatea de operare a trenurilor de marfa cu o lungime de 740 de metri si o viteza tehnica de cel putin 100 km/h.

Modernizarea liniilor de cale ferata din portul Constanta va mari capacitatea de deservire a fluxului de marfa provenit din port, contribuind la dezvoltarea transportului multimodal si la cresterea volumelor de trafic feroviar de marfa.

Prima etapa consta in elaborarea „Studiului de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanta” si este prevazuta sa se desfasoare in perioada 2018-2019, urmand ca in perioada 2020-2023 sa se realizeze lucrari de proiectare necesare si se vor demara lucrari de modernizare.

Costul elaborarii studiului de fezabilitate este de 3,3 milioane de euro, inclusiv TVA. Costul estimat al lucrarilor de proiectare si executie este de 234 de milioane de euro, fara TVA, iar costurile estimative pentru lucrarile de proiectare si pentru lucrarile de modernizare vor trebui actualizate la finalizarea studiului de fezabilitate, se arata in strategia ministerului.

Sursa foto: DAN MIHAESCU / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri