Ministerul Finantelor Publice (MFP) lanseaza astazi, 15 iunie, mult asteptatele titluri de stat pentru populatie. Acestea pot fi cumparate de la unitatile Trezoreriei sau de la Posta pana pe data de 6 iulie. Valoarea nominala este de 1 leu, maturitatea la 5 ani, iar dobanda de 5% pe an. Acest plasament are, insa si un mare neajuns!

Emisiunea este lansata in cadrul Programului Tezaur - editia CENTENAR, iar titlurile pot fi cumparate de catre persoanele fizice rezidente care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii, se arata intr-un comunicat al ministerului.

Dobanda obtinuta pentru aceste titluri este neimpozabila.

Titlurile de stat pot fi cumparate prin urmatoarele canale de distributie: in perioada 15 iunie - 06 iulie 2018 de la unitatile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal, in perioada 15 iunie - 05 iulie 2018 prin reteaua de oficii postale ale Companiei Nationale Posta Romana, din mediul urban, iar in perioada 15 iunie - 04 iulie 2018 din mediul rural.

Un investitor poate efectua, in cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni, dar valoarea maxima cumulata a acestora nu poate depasi plafonul valoric de 100.000 lei.

Captiv la stat timp de 5 ani

Problema este, insa, ca posesorul de titluri nu isi poate recupera banii inainte de scadenta de 5 ani sub nicio forma.

“Titlurile de stat sunt in forma dematerializata, nu pot fi rascumparate inainte de scadenta, sunt netransferabile si nu se tranzactioneaza. Dobanda este anuala, platibila la termenele din prospectul de emisiune”, se mentioneaza in comunicat.

In cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale ce atesta calitatea de mostenitori.

Titlurile emise anterior prin programul Fidelis, pe langa faptul ca au avut maturitatea mai scurta, la 2 ani, au fost listate la Bursa si au putut fi, astfel, vandute pe toata perioada de detinere.

”Emisiunea de titluri de stat Centenar pune in prim plan investitorul roman si ii asigura o dobanda neimpozabila mai buna decat cele oferite la depozitele bancare. Statul garanteaza 100% sumele depuse si dobanzile aferente”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.

Emiterea titlurilor de stat pentru populatie va continua si in lunile urmatoare, posibil si cu alte maturitati care urmeaza a fi stabilite in functie de evaluarea interesului pentru aceasta prima emisiune, pana la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei, se mai precizeaza in comunicat.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri