RBS Romania va deconta din aprilie tranzactiile in valuta intr-o singura zi lucratoare (T+1), oferind astfel posibilitatea clientilor persoane juridice sa efectueze plati cu alte devize in conditii optimizate.
Pana acum, RBS deconta tranzactiile in valuta operate de clientii persoane juridice in doua zile lucratoare (T+2). "Faptul ca am fost desemnati de publicatia economica Euromoney No.1 Most Used International Cash Manager in Romania timp de doi ani consecutiv, prin voturile acordate de clienti, ne impune o continua abordare inovativa a serviciilor de cash management, precum si mentinerea standardelor ridicate cu care i-am obisnuit pe clientii nostri", declara Liudmila Drozdea, director tranzactii bancare, RBS Romania.

Astfel, clientii vor putea initia platile cu o zi mai tarziu, respectandu-si in acelasi timp termenii de plata agreati cu partenerii comerciali. Banca precizeaza ca, in urma acestei modificari, conditiile procesarii platilor raman neschimbate, atat costurile aferente acestora, cat si orele limita.

In plus, fondurile raman in contul clientului din ziua ordonarii platii (T) pana la decontarea acesteia, clientul beneficiind de dobanda corespunzatoare. RBS a adus aceste modificari in procedura de plati in valuta cu aproape doi ani inaintea termenului limita de aplicare a prevederii specifice a directivei PSD (Payment Services Directive).

"Beneficiind de atuurile retelei globale a Grupului, RBS Romania ofera servicii de plati si incasari in valuta cu viteza de procesare si data de valuta performante. Grupul RBS este membru al principalelor case de compensare din lume, ceea ce permite filialei locale sa ofere clientilor un impact pozitiv asupra duratei de transfer al fondurilor, inclusiv pentru decontarile in EUR, GBP si USD", se mai arata in comunicatul institutiei de credit.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri