Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) este captiva in jocul cursului de schimb din cauza euroizarii puternice a economiei, fapt ce nu permite o reducere a dobanzii cheie nu in special de teama presiunilor inflationiste, ci de teama unei evolutii negative a leului in raport cu euro.
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a admis ieri seara ca politica monetara a unei banci centrale devine captiva atunci cand economia se euroizeaza puternic si prea devreme.

“O anumita captivitate a politicii monetare apare atunci cand exista aceasta euroizare a economiei”, a declarat Mugur Isarescu in prezentarea lucrarii sale – “Contributii teoretice si practice in domeniul politicilor monetare si bancare”. Totusi, guvernatorul BNR s-a aratat destul de rezervat fata de acest subiect si nu a precizat clar daca aceasta este si situatia din Romania.

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a decis in sedinta de politica monetara de ieri mentinerea dobanzii cheie la nivelul de 6,25%, precizand ca presiunile inflationiste generate de majorarea cotei Taxei pe Valoarea Adaugata continua sa persiste. Guvernul a majorat cota TVA cu 5 puncte procentuale la 1 iulie 2010, de la 19% la 24%, iar economistii din banca centrala au precizat la acel moment ca presiunile inflationiste se vor mentine pe o perioada mai lunga.

Chiar Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a precizat in iulie ca rata anuala a inflatiei va ajunge la 8% spre finalul anului, iar in acest context conduita politicii monetare trebuie sa ramana prudenta. Preturile la bunuri si servicii au crescut in iulie cu 2,58% ca rezultat imediat al majorarii TVA, insa cresterea preturilor din luna august a fost de doar 0,2% dupa ce cererea pentru consum s-a prabusit.

Analistii se asteptau ca banca centrala sa mentina dobanda cheie la 6,25% sub presiunea inflatiei, insa exista si voci ce spun ca strategia de politica monetara a BNR este captiva din cauza euroizarii premature a economiei romanesti.

“Cred ca in momentul de fata decizia de dobanda de politica monetara nu mai are nicio legatura cu asteptarile inflationiste. Inflatia nu are cum sa creasca in conditiile prabusirii consumului. Principala motivatie pentru pastrarea dobanzii este legata de stabilitatea cursului de schimb, un element care se pare ca ramane prioritatea numarul 1 la BNR”, a declarat pentru Wall-Street Radu Craciun, directorul de investitii al Eureko Pensii.

Craciun sustine ca pe lista de prioritati a BNR ar trebui sa isi faca loc si reluarea cresterii economice, care in momentul de fata este “orfana”. “Cresterea economica nu este sprijinita nici de ajustarea fiscala severa , dar necesara si nici de politica monetara”, afirma directorul de investitii al Eureko Pensii.

Isarescu mentioneaza, de asemenea, ca si deprecierea monedei cauzeaza inflatiei, iar atunci banca centrala nu mai poate sustine ca se lupta cu inflatia daca permite aceasta situatie.

Banca centrala mai hotarat ieri si mentinerea ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta la 15%, respectiv 25%. Gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar se afla, de asemenea, pe lista de prioritati a Bancii Nationale a Romaniei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri