Twitter va organiza în curând o sesiune AMA (ask-me-anything - „întreabă-mă orice” – n.r.) cu noul director al consiliului de administrație al companiei, Elon Musk, a confirmat un purtător de cuvânt Twitter citat de BusinessInsider.

Organizarea acestei sesiuni a venit pe fondul îngrijorărilor personalului cu privire la numirea lui Musk în consiliul companiei, după ce acesta a preluat un pachet de 9,2% din platforma de social media.

Anterior, cel care anunțase posibilitatea organizării unei astfel de întâlniri fusese chiar CEO-ul Twitter, Parag Agrawal, printr-un e-mail transmis către personalul companiei.

„După anunțul consiliului nostru (de intrarea în consiliul director a lui Elon Musk – n.r.), mulți dintre voi ați avut diferite tipuri de întrebări despre Elon Musk și vreau să vă urez bun venit să-i adresați acele întrebări”, a spus Agrawal, citat de Washington Post.

Mai mulți angajați Twitter și-au exprimat furia și dezamăgirea față de implicarea lui Musk în companie, mai ales în condițiile în care, luna trecută, Musk a criticat Twitter pentru că nu „aderă la principiile libertății de exprimare” și subminează democrația.

Într-un tweet anterior, Agrawal a salutat intrarea lui Musk în consiliul director. Ca răspuns, Musk a spus că „așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu Consiliul, Parag și Twitter pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în următoarele luni!”

Utilizator pasionat de Twitter, Musk a publicat de-a lungul timpului mai multe comentarii pe platforma de socializare care au stârnit controverse în mod repetat.

Într-un tweet de luna trecută, de exemplu, Musk l-a provocat pe președintele rus Vladimir Putin să se dueleze pentru invazia Rusiei în Ucraina. Anul trecut, el a spus pe Twitter că va vinde acțiunile Tesla și că va dona încasări dacă Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite va putea dovedi că 6 miliarde de dolari de la miliardarii lumii ar rezolva criza foametei.

Probabil cel mai controversat caz este acela din 2018, când Musk a declanșat o furtună, dar și o anchetă, când a scris pe Twitter că se gândește scoată Tesla de la bursă, cumpărând acțiunile la 420 de dolari bucata și că are „finanțare asigurată”.

Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA (SEC) l-a dat în judecată pentru acest tweet, pretinzând că a făcut „declarații false și înșelătoare”. Musk și Tesla au soluționat procesul cu SEC pentru 40 de milioane de dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri