Marea Britanie a anunţat livrarea ''iminentă'' a unor lansatoare multiple de rachete către Ucraina, care cere Occidentului acest tip de armament pentru a putea lovi în special artileria rusă care o copleşeşte numeric pe cea ucraineană în confruntările din estul Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.

Urmând exemplul Statelor Unite, Londra a transmis pe 6 iunie că va furniza la rândul ei Ucrainei astfel de sisteme MLRS, care au o rază de acţiune şi o precizie superioare artileriei ruse, conform Agerpres.ro

''Cred că livrarea lor este iminentă, şi vor urma de asemenea muniţiile'', a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, la o conferinţă de presă la Oslo.

Guvernul de la Kiev, ale cărui trupe sunt în dificultate în faţa trupelor ruse în estul Ucrainei, cere insistent Occidentului să-i furnizeze mai mult armament greu. Vice-ministrul ucrainean al apărării, Anna Maliar, a deplâns marţi că ţara sa a primit numai 10% din armele de care are nevoie.

În plus faţă de lansatoarele multiple de rachete, ministrul Wallace a menţionat că Londra examinează şi oferirea către Ucraina a unor rachete anti-navă Harpoon, complementare celor deja promise de Danemarca şi Olanda.

La aceeaşi conferinţă de presă, omologul său norvegian Bjorn Arild Gram a declarat că ţara sa are în vedere la rândul ei noi donaţii de armament către Ucraina, în plus faţă de cele 22 de obuziere M-109, cele circa o sută de rachete antiaeriene Mistral şi cele aproximativ 4.000 de arme antitanc M72 deja furnizate.

Aceste declaraţii au fost făcute înaintea unei reuniuni la care ''aproape 50 de ţări'', conform ambasadorului american la NATO, examinează ajutorul militar pe care îl vor oferi în continuare Ucrainei, reuniune condusă de secretarul american al apărării Lloyd Austin.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri