Rusia va învinge forţele ucrainene în întregul bazin minier Donbas din estul Ucrainei şi este puţin probabil să se retragă de pe un vast teritoriu de pe coasta de sud a Ucrainei, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse în Regatul Unit, Andrei Kelin, informează Reuters, citat de Agerpres.

Începând de la declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, forţele militare ale Rusiei şi-au impus controlul asupra unei bucăţi mari de teritoriu de-a lungul flancului sudic de lângă Crimeea, pe care Federaţia Rusă a anexat-o în 2014, şi împinge treptat forţele ucrainene în afara celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei pe care Moscova le-a recunoscut ca state independente: Doneţk şi Lugansk, care împreună formează bazinul carbonifer Donbas.

Întrebat despre cum s-ar putea încheiat conflictul, ambasadorul rus Andrei Kelin a spus că forţele ucrainene vor fi alungate din întregul Donbas şi că este puţin probabil ca forţele ruse şi cele ale separatiştilor pro-ruşi să se retragă din sudul Ucrainei.

"Vom elibera întregul Donbas", a declarat Kelin într-un interviu de la reşedinţa sa din Londra, unde Winston Churchill obişnuia să discute despre Al Doilea Război Mondial cu ambasadorul lui Iosif Stalin.

"Sigur că este greu de prezis retragerea forţelor noastre din partea de sud a Ucrainei, pentru că noi avem deja experienţa că după retragere încep provocările şi oamenii sunt împuşcaţi şi aşa mai departe", a spus ambasadorul rus.

Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va trebui să decidă: fie să încheie un acord de pace cu Rusia, fie să continue "să alunece de pe deal" spre ruină, a subliniat Kelin.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri