Ucraina a indicat că forţele sale au lovit o bază militară rusească la Energodar, oraşul unde se află centrala din Zaporojie, ocupată de trupele ruse, la o zi după vizita unei misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit AFP, citată de Agerpres.

"În localităţile Herson şi Energodar, lovituri precise ale trupelor noastre au distrus trei sisteme de artilerie ale inamicului, precum şi un depozit de muniţii", ucigând mai mulţi militari ruşi, a indicat armata ucraineană în raportul său.

Primarul pro-Kiev al Energodarului, Dmitro Orlov, la ora actuală aflat în exil, a declarat telefonic pentru AFP că nu are nicio informaţie cu privire la acest subiect, evocând grave probleme ale reţelei de telefonie mobilă în acest oraş.

Anunțul vine după mai multe încercări eșuate de încetare a focului în jurul centralei nucleare și numeroase apeluri ale comunității internaționale pentru o demilitarizare a zonei.

Mai mult, câțiva inspectori ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) se află în continuare, în timpul desfășurării luptelor, în interiorul centralei.

Centrala din Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de trupele ruse în martie, la scurt timp după lansarea de către Moscova a invaziei sale în Ucraina, iar situl său a fost vizat de mai multe bombardamente, stârnind temeri privind o catastrofă nucleară. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de aceste lovituri.

Ucraina a declarat că a lansat o contraofensivă pentru a recuceri teritoriile din sudul ţării ocupate de ruşi, dar a blocat orice informaţii oficiale despre acţiunile militare în curs.

De la începutul ofensivei, conducerea ucraineană a cerut inclusiv sprijinul populației pentru a nu divulga zonele în care acționează forțele sale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri