Presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe judecatorul Horatius Dumbrava ca minte, el precizand ca isi mentine integral declaratia pe care a facut-o atunci cand a dat avizul de incepere a urmarii penale fata de cinci fosti ministri.

”Se pare ca sunt magistrati care tin neaparat sa faca politica si au ajuns sa o faca mai prost decat o facem noi, politicienii. Un domnn magistrat a considerat ca in conferinta mea de presa am afectat justitia ca am dat acte din dosar. Imi pare rau, domnul magistrat minte. Imi mentin integral declaratia pe care am facut-o cand am anuntat cererea de urmarire penala pentru cinci fosti ministri”, a declarat Basescu, potrivit Mediafax.

CSM a decis joi sa sesizeze Inspectia Judiciara atat in cazul declaratiilor facute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cat si in cazul afirmatiilor lui Traian Basescu privind dosarul Microsoft si ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Rosca Stanescu. Membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat cele trei propuneri de sesizare a Inspectiei Judiciare cu privire la afirmatii despre justitie facute de premierul Victor Ponta, de presedintele Traian Basescu si de senatorul Varujan Vosganian. Inspectia Judiciara urmeaza sa analizeze afirmatiile si sa prezinte concluziile intr-un singur raport privind apararea independentei justitiei, care va fi prezentat plenului CSM.

Analizarea declaratiilor facute de premierul Victor Ponta in 6 octombrie, referitoare la dosarul privind societatea Petrotel Lukoil, aflat pe rolul Parchetului Curtii de Apel Ploiesti, a fost pe ordinea de zi a sedintei de joi a plenului CSM. Celelalte doua propuneri de sesizare a Inspectiei Judiciare au fost facute in timpul sedintei plenului, de catre judecatorul Horatius Dumbrava si vicepresedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu. Horatius Dumbrava a aratat, in contextul discutatiilor referitoare la necesitatea sesizarii Inspectiei Judiciare in cazul declaratiilor facute de premierul Victor Ponta, ca IJ ar trebui sesizata si in cazul afirmatiilor presedintelui Traian Basescu din 3 octombrie, atunci cand a emis avizele pentru urmarirea penala a unor fosti ministri, in dosarul Microsoft. El a mai spus ca in ultima perioada s-au inmultit atacurile nefondate la adresa justitiei din partea politicienilor, sustinand ca, in acest context, membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui sa emita un avertisment clar politicienilor, apreciind ca sesizarea Inspectiei Judiciare nu este suficienta. "Contextul din zilele acestea, in care apar declaratii ale Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, in care sunt devoalate date si informatii din dosare penale sau declaratii ale Primului Ministru, domnulVictor Ponta, prin care sunt atentionati procurorii cum trebuie in mod concret sa-si faca ancheta, impun ca CSM sa ia atitudine impotriva oricarui act care stirbeste independenta justitiei si erodeaza increderea publicului in justitie. In aceasta perioada, in care se multiplica atacurile la adresa justitiei, nu este indeajuns ca, punctual, sa fie sesizata Inspectia Judiciara, dupa care sa asteptam saptamani la rand pana cand Inspectia Judiciara va analiza si propune Plenului concluziile verificarilor facute, ci este nevoie de un Apel sau un Avertisment categoric pe care Plenul CSM sa-l faca la adresa tuturor politicienilor", a aratat Dumbrava.

In ce priveste sesizarea Inspectiei Judiciare in cazul declaratiei presedintelui Traian Basescu din 3 octombrie, Dumbrava a spus ca urmarirea penala este confidentiala si ca toti cei implicati in actul de justitie trebuie sa respecte acest lucru. "Dupa studiul dosarelor, spune in declaratie domnul Presedinte, rezulta ca unele persoane care fac obiect al anchetei penale nu au primit bani, ca sunt conturi blocate in strainatate, ca declaratiile de martor luate in dosar de procurori nu sunt acoperite cu probe, ca anumite persoane nu au facut denuntul la DNA. Urmarirea penala este nepublica, confidentiala. Toti actorii care contribuie la infaptuirea actului de justitie, inclusiv Presedintele Romaniei, Senatul sau Camera Deputatilor, trebuie sa respecte aceste coordonate procesuale", a aratat Horatius Dumbrava.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri