În intervalul 2-4 iunie va avea loc SAGA Festival, unul dintre cele mai așteptate festivaluri din România. Acesta are loc în București, la Arena Națională, cel mai mare stadion din stadion.

Zeci de mii de români vor participa la festivalul de muzică electronică din București, pentru care au fost anunțați deja primii artiști, după cum urmează:

  • Afrojack,
  • Black Coffee,
  • Marshmello,
  • Nicole Moudaber,
  • Pan-Pot,
  • PurpleDiscoMachine,
  • Sickick,
  • Timmy Trumpet.

Biletele pot fi achiziționate online și pornesc de la 99 de euro/ persoană/ trei zile.

Cum a apărut SAGA Festival Music în România

Era 2018 când Allan Hardenberg, CEO-ul companiei Alda se afla într-o deplasare în București, în căutare de noi locații pentru evenimentele pe care compania sa le organizează.

Allan spune că acest eveniment este creat doar pentru România, întrucât un festival trebuie construit în așa manieră încât să aibă „touch-ul local”. El este de părere că Bucureștiul se pliază pe un alt tip de eveniment, futuristic, cu o poveste din viitor, pentru că generația actuală vrea să trăiască mult în prezent și să simtă puțin și din ce-ți insuflă viitorul, în detrimentul legendelor străvechi sau a tradițiilor.

Retail jobs

De numele ALDA se leagă cele mai cunoscute și apreciate evenimente de iubitorii de muzică trance, ca A state of Trance, Armin Only sau The Flying Dutch. Și pe scena din fața Palatului Parlamentului vor păși nume grele ale muzicii electronice: titani precum Tiesto, Carl Cox, Dubfire și Maceo Plex, dar și artiști care își vor face vocea să răsune în toată Capitala, ca John Newman.

Accesul la festival se va face prin prezentarea unui test PCR negativ, un test de anticorpi sau dovada vaccinului.

Sursa foto: SAGA Festival

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri