Actiunile statului la Aeroportul Timisoara trec in proprietatea judetului

Senatul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind transferul gratuit al pachetului de actiuni detinut de stat la Aeroportul International Timisoara - Traian Vuia din proprietatea privata a statului si din administrarea Ministerului Transporturilor in proprietatea privata a judetului Timis.

Aeroportul are, in prezent, ca actionari statul roman, reprezentat de Ministerul Transporturilor, care detine 80% din actiuni, si Fondul Proprietatea, care detine 20% din actiuni, informeaza Mediafax.

Guvernul mentioneaza, in expunerea de motive la proiectul de lege, ca, dupa ce nu a mai fost folosit si ca baza militara, Aeroportul International Timisoara - Traian Vuia si-a pierdut caracteristicile de aeroport de interes national, in timp ce piata de transport aerian deservita de acest aeroport este mai mult caracteristica unui aeroport de interes local.

”Prin rolul sau de principala poarta aeriana in zona de sud-vest a tarii, aeroportul international Timisoara reprezinta in prezent un pilon important in economia judetului Timis. Devine, astfel, o necesitate implicarea activa a Consiliului Judetean Timis in dezvoltarea acestui aeroport. Acest transfer nu va schimba statutul de aeroport international, acesta urmand sa respecte in continuare obligatiile ce decurg pentru Romania din tratatele internationale”, explica Executivul.

Proiectul de lege, prioritate legislativa a Guvernului, a fost adoptat de Senat in calitate de prima Camera sesizata

Citeste si:
Aeroportul Timisoara cumpara echipament pentru controlul de securitate
Aeroportul Timisoara cumpara...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri