Primarul general al Capital, Gabriela Firea, a declarat că ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care au votat cu social-democraţii ca PSD să se alieze acum "cu proprii asasini", adică cu Victor Ponta şi Robert Negoiţă.

"I-am spus domnului preşedinte (Marcel Ciolacu - n.r.) doar punctul meu de vedere şi a fost de acord cu el, că nu putem negocia cu teroriştii politici, cei care au vrut să îngroape PSD. Trebuie să fie pe drumul lor şi noi să fim pe drumul nostru. Asta este! Mult, puţin, cât aveam, dar este al nostru. Ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care ne-au votat să ne aliem cu proprii noştri asasini, adică cu domnii Ponta şi Negoiţă. Să fie pe drumul lor, nu avem nimic cu ei, nu ne războim cu ei, dar nici acum să îi invităm cu mari onoruri, eventual, să facem şi o pâine împreună să mâncăm", a spus Firea la sediul central al PSD, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că PSD şi-a dorit foarte mult o alianţă în Bucureşti la alegerile locale cu Pro România, ALDE şi PPUSL, dar motive care nu pot fi imputate social-democraţilor au împiedicat finalizarea unei astfel de alianţe.

"Nu am vrut să pun presiune pe partid, să spun partidului să facă orice, să le dea 200 de parlamentari doar pentru mine, nu am vrut să împovărez PSD doar pentru Bucureşti, astfel încât să promită multe posturi de parlamentari în ţară şi pe urmă, cumva, eu să câştig, dar toţi colegii din ţară să mă considere vinovată că şi-au diminuat, practic, numărul de parlamentari, pentru că din cauza mea au eliminat poate colegi care sunt mai merituoşi şi care ar fi fost tăiaţi de pe listă să le facă loc celor de la Pro România. Acum apele s-au separat, am fost într-adevăr ceva mai neimplicată comunicaţional în ceea ce îi priveşte pe domnii Băsescu şi Ponta în campanie, pentru că am mers pe ideea că fiecare pasăre pe limba ei piere. Dacă aţi scoate toate acele minciuni, invenţii ale domnului Băsescu, care nu a făcut nimic ca primar general, a îndatorat cel mai mult bucureştenii, avem de plătit de pe urma domniei sale bani cu nemiluita, ca să nu mai spun de cazul Constanda. (...) Mă mir, doar prin prisma limbii lui ascuţite a obţinut cât a obţinut, după părerea mea nu merita mare lucru, dar asta e, sunt mulţi oameni care sunt păcăliţi doar de o limbă ascuţită şi veninoasă", a afirmat Firea.

Sursa foto: Facebook Gabriela Firea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri