NEPI Rockcastle, investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale, susține demersurile de prevenție a răspândirii Covid-19 și donează 150.000 de euro către Crucea Roșie. Banii vor fi alocați în funcție de nevoile medicale pentru achiziția de materiale și produse dezinfectante necesare combaterii răspândirii virusului, dar și pentru campanii de informare a populației.

Fondurile vor fi distribuite către mai multe Societăți Naționale de Crucea Roșie din Europa Centrală și de Est: România, Polonia, Serbia, Croația, Cehia, Ungaria, Lituania, Slovenia și Slovacia. Sumele vor fi utilizate pentru produsele vitale în acest moment: măști de protecție, săpun, dezinfectant de mâini, șervețele și alte produse de igienă.

În plus, NEPI Rockcastle intenționează sa deruleze prin canalele online ale celor 19 centre comerciale din România și o campanie susținută de strângere de fonduri de la donatori individuali.

Astfel, fiecare persoană care dorește să contribuie o va putea face din confortul propriei locuințe, prin simpla accesare a site-urilor mall-urilor sau prin canalele sociale. Toate sumele colectate vor fi sprijini eforturile Crucii Roșii Române în lupta împotriva răspândirii virusului.

NEPI Rockcastle este unul dintre principalele grupuri de investiții și dezvoltare imobiliară din Europa Centrală și de Est. Portofoliul sau de proprietăți din România cuprinde Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timișoara, City Park Mall din Constanța, Ploiești Shopping City si altele.

NEPI Rockcastle a susținut pe parcursul anului trecut peste 80 de ONG-uri active în zona de susținere socială, sănătate, educație și mediu. Dezvoltatorul a făcut un apel către aceste ONG-uri, cu scopul de a redirecționa o parte dintre donații către cauze ce sunt în prima linie de prevenție a răspândirii Covid-19.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri