Casa „Vasile Moangă”, un celebru monument istoric situat în centrul orașului Târgu Jiu, se vinde cu două milioane de euro, proprietatea fiind listată pe platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro.

Astfel, investitorii pasionați de istorie, artă și arhitectură au ocazia de a păși în timp și de a reda viața unui adevărat monument de patrimoniu: casa în care a fost găzduit Tudor Vladimirescu în perioadele tulburi în care a fost urmărit de turci.

Casa Vasile Moangă(Sursa foto: Storia.ro/RE/MAX)

Monumentul istoric a fost edificat în anul 1772 și i-a aparținut lui Vasile Moangă, un boier renumit la acea vreme, care avea rolul unui prefect din prezent. Acesta era prieten cu Tudor Vladimirescu – conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești, cu Iancu Jianu – haiduc din Oltenia, și cu Petrache Poenaru – inventator român.

Casa Vasile Moangă

(Sursa foto: Storia.ro/RE/MAX)

Din balconul acestei case, Tudor Vladimirescu le-ar fi vorbit pandurilor săi înainte de a porni spre Padeș, locul în care a fost citită celebra Proclamație.

Casa a fost construită în secolul al XVIII-lea și a fost restaurată integral în ultimii ani, pentru a păstra vie povestea sa. Restaurarea a fost realizată de specialiști în domeniu care au păstrat elementele arhitecturale specifice secolelor XVIII – XIX, conform planului și schițelor care datează de sute de ani. Arhitectura în stil brâncovenesc, cu influențe orientale subtile, păstrează în continuare elementele centrale ale stilului neo românesc.

(Sursa foto: Storia.ro/RE/MAX)

Construită pe un teren de 558 mp și cu o suprafață utilă totală de 647 mp, casa este împărțită pe trei etaje și are în total 19 camere și 8 băi.

tructura de rezistență este realizată din cărămidă, finisajele stilului neoromânesc sunt cu mozaic autentic, parchet și gresie, iar confortul termic este oferit astăzi prin centrală termică și sistem de încălzire prin pardoseală. Infrastructura este pusă la punct, sistemele de electricitate, canalizare și apă curentă fiind prezente.

Casa Vasile Moangă

(Sursa foto: Storia.ro/RE/MAX)

Agenția imobiliară cea care intermediază tranzacția Casei Vasile Moangă sugerează ca imobilul ar putea adăposti în prezent evenimente culturale, seri tematice, un muzeu cu specific, birouri de avocatură prestigioase, studiouri de arhitectură sau chiar clinici medicale.

Sursa foto: Storia.ro - RE/MAX

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri