Kuki Barbuceanu, director de programe al Fundatiei Vier Pfoten, a declarat pentru Agentia de presa News.ro, dupa ce a fost la locul incendiului din soseaua Petricani, unde se afla mai multe spatii care adapostesc animalele Circului Globus, ca nu au fost reperate cadavre ale animalelor si ca organizatia din care face parte se va concentra pe campania de stopare a folosirii animalelor salbatice in circuri.

”Era mult fum acolo. Am vazut trei tigri afara, oarecum in siguranta, iar doi nu au vrut sa iasa. Nu i-a vazut nimeni morti. Cadavre nu a vazut nimeni, pentru ca nu se poate intra”, a declarat Kuki Barbuceanu pentru News.ro. El a mentionat ca, cel mai probabil, animalele ramase inauntru au fost afectate de fum si ca exista sanse foarte mici ca vreunele sa fi scapat.

Si in urma acestui incident, Fundatia Vier Pfoten isi propune sa duca mai departe campania de stopare a folosirii animalelor salbatice in circuri. ”Sper sa avem si intelegerea domnului Coman, managerul Globus. In urma cu cateva luni, cand am vorbit cu dumnealui, era de acord cu asta. I se parea si lui in neregula. Ideea e sa nu mai achizitioneze altele”, a mai spus Barbuceanu.

Romania trebuie sa se alinieze la tarile civilizate, care nu mai folosesc animalele salbatice in spectacole de circ, a mai afirmat reprezentantul Vief Pfoten. ”Ne dorim modificarea legislatiei. De luat foc, sigur, poate lua foc orice, insa - dupa ce ca sunt chinuite in arena si tinute in conditii mizerabile - mai si mor asa...”, a mai spus el.

Managerul Circului Globus din Bucuresti, Victor Coman, a declarat joi pentru Agentia de presa News.ro ca in grajdurile institutiei din soseaua Petricani se aflau adapostite animalele pensionate al circului, ca printre cele disparute in incendiu se aflau si cateva din proprietatea unei dresoare din Ucraina. In plus, el a afirmat ca oamenii au incercat sa stinga singuri incendiul, ca in cladire nu erau depozitate furaje si ca, deocamdata, nu cunoaste cauza izbucnirii incendiului.

O singura cladire a luat foc, ”cea in care stateau oamenii si cei cinci tigri”, a mai precizat managerul circului, care va intocmi un raport pentru Primaria Municipiului Bucuresti, institutie de care apartine circul. Incendiul a izbucnit in jurul orei 05.00. Reprezentantul ISU Bucuresti-Ilfov preciza ca in jurul orei 7.15 la fata locului a ajuns un reprezentant al circului, care a tranchilizat o parte din animale.

Interventia pompierilor a fost ingreunata si din cauza zapezii, fiind probleme in identificarea hidrantilor la nivelul carosabilului. La fata locului au intervenit echipaje cu 15 autospeciale si doua autoscari. Pe durata interventiei, la locul incendiului s-a aflat si un echipaj SMURD.

Sursa foto: Adrea | Dreamstime.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri