Piese de teatru românești online, prin programul RoDrama

Compania "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat că lansează programul "RoDrama - Piese de teatru româneşti, de la începuturi până în prezent", care constă într-o serie de spectacole-lectură care vor fi transmise online, scrie Agerpres.

"În fiecare ţară care se respectă, cea mai frecventată literatură e cea autohtonă, iar cea dramatică nu face excepţie. Este important să ne cunoaştem piesele de teatru pentru a şti cine am fost, cine suntem în prezent şi pentru a ne forma o idee despre ce ne-ar putea rezerva viitorul, cel puţin pe plan social şi cultural. În acest sens, Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania 'Liviu Rebreanu' lansează programul RoDrama - Piese de teatru româneşti, de la începuturi până în prezent, curatoriat şi coordonat de regizorul Adi Iclenzan. RoDrama este o serie de spectacole lectură ale Companiei 'Liviu Rebreanu' difuzate în live streaming o dată la două săptămâni, în zilele de luni, de la ora 19,00", a anunţat compania într-un comunicat de presă.

Primul episod al seriei RoDrama va fi dedicat piesei "O repetiţie moldovenească" de Costache Caragiale, publicată în 1844. Prezentarea îi va avea în distribuţie pe actorii Nicu Mihoc, Costin Gavază, Ion Vântu, Ştefan Mura, Rareş Budileanu, Laura Mihalache şi Radu Anastas, regia tehnică va fi asigurată de Teodora Crăciun, iar regia artistică e realizată de Adi Iclenzan.

"Evenimentul va fi transmis în regim live streaming luni, 2 noiembrie, de la ora 19,00, de New Generation Studios (...) Programul îşi propune să urmărească cronologic istoria pieselor de teatru româneşti. Formatul şi abordarea conceptuală se găsesc la intersecţia dintre spectacol lectură, podcast şi teatru radiofonic, având în acelaşi timp o structură clară, dar şi căutând o atmosferă propice spontaneităţii şi o deschidere înspre dialog autentic. Astfel, fiecare sesiune va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook a unui spectacol lectură pregătit de trupa de actori, dar şi a unor discuţii pe temele majore ale textului şi contextului istoric în care acesta a fost scris; discuţii ce sunt specifice repetiţiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creaţie", a precizat Compania "Liviu Rebreanu".

Proiectul urmăreşte realizarea unei arhive video online a celor mai reprezentative texte de teatru în limba română, dar şi explorarea unor modalităţi noi de abordare a prezenţei online de către o instituţie publică de cultură.

Citeste si:
Teatrul Naţional din Bucureşti reia spectacolele în toate sălile
Teatrul Naţional din...

Aceste materiale video vor putea fi folosite în scopuri didactice atât în zona învăţământului general preuniversitar, cât şi în cea a cursurilor specializate ale facultăţilor cu profil umanist. De asemenea, îşi propun facilitarea accesului la cultură al unui public care îşi petrece majoritatea timpului în spaţiul virtual, explorarea unor perspective diferite asupra noţiunii de produs cultural-artistic, întreţinerea condiţiei creative a trupei de actori prin contactul constant al acestora cu texte şi personaje, realizarea unei platforme culturale virtuale care să poată susţine şi genera şi alte proiecte similare şi realizarea de materiale ce pot sprijini demersuri de educaţie teatrală dedicate atragerii de noi spectatori.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri