Casa din Viscri a Regelui Charles s-a redeschis pentru vizitare începând cu data de 1 aprilie. Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește la început de sezon două noi expoziții speciale: expoziția „Cos pentru o cauză” a asociației Semne Cusute, care vorbește despre modă și activism inspirat de tradiție, și cea de obiecte ceramice „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării", pe lângă expoziția permanentă de artă și carte botanică ”The Transylvania Florilegium”.

„Casa Prințului de Wales din Viscri a fost deschisă publicului în luna iulie a anului 2022, cu scopul de a face cunoscute pasiunile și implicarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea al Regatului Unit în protejarea arhitecturii și meșteșugurilor tradiționale, a agriculturii ecologice durabile, făcută la scară mică, și a biodiversității pajiștilor și pădurilor. Noile expoziții pregătite pentru acest sezon sunt strâns legate de valorile promovate de Majestatea Sa, răspunzând în același timp întrebărilor pe care le primim cel mai des de la vizitatori: De ce a cumpărat fostul Prinț de Wales o casă în Viscri și ce îl făcea să revină frecvent?”, a declarat Mihai Grigore, administrator Casa Prințului de Wales din Viscri.



Anul trecut, deși a fost deschisă abia la jumătatea sezonului turistic, Casa Prințului de Wales din Viscri a primit aproape 14,000 de vizitatori.

Prima expoziție temporară a acestui an este „Cos pentru o cauză”, o expoziție manifest a femeilor din comunitatea Semne Cusute. Fiecare dintre cele 20 de cămăși expuse este rezultatul unui exerciţiu de imaginaţie, prezentând cele două lumi în contrast: pe o parte, raiul biodiversităţii, pe de altă parte, drama şi pustiul generat de lăcomie, de exploatarea nechibzuită a resurselor, de consumerism şi fast-fashion.

Lansat în anul 2012, „Semne Cusute” este un proiect dedicat educării publicului larg întru păstrarea și transmiterea moștenirii textile tradiționale și a fost desemnat câștigător în cadrul ediției din 2022 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiilor Europa Noastră, la categoria Educație, Formare și Meșteșug.

„Obiectivul Semne Cusute a fost să readucă în atenția și în garderoba noastră ia cu altiță, inclusă de către UNESCO pe lista Patrimoniului Imaterial Universal, traducând mesajele pe care le poartă codificate în material, culoare, textură și, desigur, în simbolurile brodate. Este vorba de mesaje pe cât de vechi pe atât de actuale: biodiversitate, sustenabilitate și incluziune. Astăzi, comunitatea online Semne Cusute numără peste 46.000 de femei din întreaga țară.”, spune Ioana Corduneanu, fondatorul Semne Cusute.

Șura reconvertită a casei de la Viscri 163 găzduiește în continuare expoziția permanentă ”The Transylvania Florilegium”. Desene în acuarelă reprezentând flora sălbatică a Transilvaniei, realizate de către un grup selecționat de artiști botanici din întreaga lume, coordonați de Helen Allen, însoțite de informații științifice au fost publicate într-o ediție limitată de artă fină, la cererea Regelui Charles III, atunci ASR Prințul de Wales.

Bogăția florei acestei regiuni este bine cunoscută, dar este amenințată de schimbările în practicile agricole care ar putea deteriora pentru totdeauna peisajul, astfel încât înregistrarea plantelor native rare este de o importanță reală. Acest Florilegium regal este prezentat în două volume, legate în piele și hârtie marmorată și cu foiță de aur manual aplicată, fiecare carte măsurând 495 x 350 mm. „The Transylvania Florilegium” este publicat într-o ediție limitată de 150 de seturi numerotate, primul set fiind alocat Majestății Sale, atunci ASR Prințul de Wales, care a scris prefața albumelor și a acceptat să semneze fiecare copie.

Expoziția „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării” prezintă într-o viziune inedită ceramică învelitorilor istorice atât din perspectivă etnografică cât şi arhitecturală, accentuând importanța abordării interdisciplinare a fenomenului restaurării şi reabilitării patrimoniului construit. Ţigle istorice inscripționate, vase ornamentale pentru acoperiş, imagini dintr-o ţiglărie tradiţională sau tipologii de ţigle si coame, sunt principalele puncte de interes ale expoziţiei. Acţiunea răspunde unor probleme actuale de reabilitare şi „modernizare” a patrimoniului construit din satele sud-transilvănene, supuse unui proces accelerat de transformare haotică a învelitorilor istorice, prin înlocuirea acestora cu produsele industriale.

În plus, vizitând Casa Prințului de Wales din Viscri, turiștii pot afla informații despre proiectul „Ambulanța pentru Monumente”, lansat în 2016 pentru a salva sutele de clădiri de patrimoniu din România printr-o rețea de organizații active de patrimoniu. Intervențiile de urgență sunt efectuate de experți, studenţi şi meşteri instruiţi pe bază de voluntariat cu sprijinul comunităților și autorităților locale. În centrul proiectului din fiecare regiune este un kit de intervenție – o camionetă echipată cu unelte, echipamente și materiale de construcție. Încă de la începuturi proiectul este sprijinit de The Prince’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea.

Adresa Casa Prințului de Wales din Viscri: Viscri 163 (Str. Principală nr. 163), Viscri, Județul Brașov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri