Potrivit studiului realizat de iVOX la inceputul lunii martie, 70% dintre romani considera ca antreprenoriatul reprezinta motorul cresterii economice. Prin comparatie, activitatea marilor companii este apreciata doar de 2 din 10 romani. Ideea lansarii propriului start-up devine o optiune tot mai prezenta in planurile de viitor ale romanilor. 1 din 2 romani declara ca ar renunta la statutul de angajat, dar considera ca principalul obstacol pentru o afacere la inceput de drum este reprezentat de impredictibilitatea mediului fiscal si de nivelul ridicat al taxelor (74% dintre respondenti).

In contextul in care tot mai multi dintre romani sunt interesati sa intre in lumea antreprenoriatului, Raiffeisen Bank a lansat, de curand, cea de a doua editie a programului factory by RAIFFEISEN BANK, competitie care pune la dispozitia startup-urilor finantari de pana la 50.000 de euro. Astfel, in luna martie, romanii care se gandesc serios la deschiderea propriei afaceri isi pot inscrie ideea in competitie si au sansa de a-si pune planurile in aplicare, conform unui comunicat de presa emis de catre banca.

„Rolul programului factory by RAIFFEISEN BANK este de a oferi finantarea necesara antreprenorilor din Romania care au un plan bun de afaceri si perspectiva dezvoltarii lui. Firmele mici, antreprenoriale, reprezinta un pilon important din economia unei tari si, atat noi, ca banca, cat si antreprenorii, avem responsabilitatea de a investi in afaceri care aduc beneficii comunitatilor din care facem parte”, a declarat Raluca Nicolescu, director executiv Aria IMM la Raiffeisen Bank.

Ce tipuri de afaceri ar porni romanii?

Daca ar lua decizia de a porni propriul business, cei mai multi dintre romani, 36,75%, ar alege sa il construiasca de la zero, folosindu-se doar de cunostintele acumulate pana in prezent. Aproape la fel de multi, 33,44%, ar da o sansa propriilor hobby-uri si ar investi in dezvoltarea unei afaceri care sa le puna in valoare competentele dezvoltate. Pe de alta parte, mai putin de 14% dintre romani considera ca, daca ar intra in lumea antreprenoriatului, ar achizitiona o franciza sau ar duce mai departe o afacere de familie.

„Antreprenorii trebuie sa stie ca participarea la un program dedicat finantarii startup-urilor, cum este factory by RAIFFEISEN BANK, le ofera nu doar oportunitati financiare, ci si sansa de a dezbate planul de afaceri cu o echipa de profesionisti. Astfel, antreprenorii vor sti de la inceput, care sunt avantajele, dar si responsabilitatile pe care o eventuala finantare le atrage dupa sine”, a adaugat Raluca Nicolescu.

Finantarile oferite startup-urilor vor fi acordate de Raiffeisen Bank prin programul COSME, cu garantie de la Fondul European de Investitii. Competitia factory by RAIFFEISEN BANK se defasoara in 3 etape: inscrierea proiectelor (aflata in desfasurare pana pe 31 martie), evaluarea proiectelor de catre o comisie de specialisti (2-21 aprilie), sustinerea propriului proiect (de catre finalisti) in fata unui juriu (3-30 mai). Proiectele finantate prin program vor fi anuntate la 31 mai si celebrate in cadrul Galei Factory, in luna iunie.

Mai multe detalii despre competitie puteti gasi AICI.

Esantionul studiului este compus din 1.954 respondenti si reproduce, din punctul de vedere al principalelor caracteristici, structura socio-demografica a populatiei utilizatorilor de Internet din Romania, asa cum decurge din cercetarea Gallup „Piata serviciilor de acces la Internet”, realizata la cererea ANCOM (Autoritatea pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii). Prin urmare, rezultatele acestui sondaj pot fi extrapolate, cu o minima marja de eroare, populatiei utilizatorilor de Internet din Romania, adulti, studii medii si superioare, din mediul rural sau urban.

Sursa foto: pathdoc / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri