Cresterea economica pe care Romania o inregistreaza in aceasta perioada a generat o explozie de locuri de munca, fie ca este vorba de pozitii nou deschise sau de inlocuiri, iar acest lucru nu poate decat sa ii bucure pe cei din recrutare. Andrei Frunza, CEO al site-ului de recrutare eJobs, a declarat ca anul acesta compania aproape isi va dubla veniturile, iar profitul va urca la nivelul afacerilor rulate anul trecut.

"Numarul de anunturi a crescut exploziv in ultimii ani, doar in 2016 inregistram aproape o dublare fata de anul trecut si avem in jur de 30.000 de pozitii deschise pe site in fiecare luna, ceea ce inseamna 10.000-12.000 de anunturi. Piata creste, creste PIB-ul, creste piata de recrutare, care tot mai mult inseamna online. Avem in piata mai multe locuri de munca, fie noi, fie o viteza crescuta de rotatie a personalului existent", a declarat Andrei Frunza, CEO eJobs.

Anul 2016 este un an foarte bun, care vine cu noi provocari. Prin toate investitiile pe care le-am facut in dezvoltarea businessului, in ultimul an, am ajuns in pozitia de a capta aceasta crestere a pietei

- Andrei Frunza -

"Serviciile online sunt un business foarte profitabil"

Andrei Frunza a aratat ca eJobs va incheia anul 2016 cu o cifra de afaceri estimata la sase milioane de euro si un profit de aproximativ 3,8 milioane de euro.

"Noi ne apropiem de sase milioane de euro ca venituri. Vom fi la aceasta valoare, la finalul anului, cu o crestere de la 3,8 milioane de euro, anul trecut. Ca si reper important, anul acesta vom avea profitul la nivelul cifrei de afaceri de anul trecut, plus sau minus, respectiv 3,8 milioane de euro. In acest an, ca si anul trecut, profitul are o pondere de 65-70% din cifra de afaceri. Serviciile online sunt un business foarte profitabil, sunt foarte putine industrii care pot atinge ratele acestea. Este un profit bun, in conditiile in care am crescut investitiile in marketing si in operational", a mentionat Andrei Frunza.

Piata de recrutare online

CEO-ul eJobs estimeaza ca in acest an piata de recurtare online se va ridica la 12-13 milioane de euro.

"In aceasta valoare intra doar jucatorii locali, intrucat cei straini, precum LinkedIn, sunt greu de estimat, dar reprezinta o amenintare importanta pentru noi, cei din local", a aratat Andrei Frunza.

El a aratat ca una dintre cele mai mari provocari din piata de recrutare este dezechilibrul creat de volumul mare de pozitii deschise si numarul redus de candidati.

"In prezent, cererea din partea companiilor nu este acoperita, din cauza numarului mai redus al candidatilor si, intr-adevar, se creeaza un dezechilibru. Daca s-au dublat joburile listate, la noi, dar si pe piata, numarul de aplicanti nu a crescut in aceeasi masura. Este un usor dezechilibru, cu o cerere mai mare decat oferta", a explicat CEO-ul eJobs.

Potrivit acestuia, cel mai greu de gasit sunt candidatii din domeniile IT si inginerie.

"Dezechilibrul acesta este mai intens in unele domenii, in unele orase. De exemplu, IT-ul este un caz celebru deja, alaturi de tot ce tine de tehnologie, inginerie, stiinte exacte. Sunt industrii in care in mod traditional numarul de aplicatii pe job este mult mai redus fata de industrii de masa, cum ar fi vanzarile, de exemplu", a mentionat Frunza.

Infiintat in 1999, eJobs este primul portal de recrutare online lansat in Romania. Utilizat in prezent de peste 3,3 milioane de profesionisti, eJobs.ro ofera acces la locuri de munca in cadrul celor mai importante companii din tara. eJobs Group SRL face parte din trustul Ringier Romania, membru Ringier AG. Compania are 47 de angajati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Succese »


Setari Cookie-uri