Aeroportul Suceava a fost inchis pentru modernizare incepand de luni, cu o zi mai devreme decat era stabilit initial, lucrarile fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene, si urmeaza sa fie redeschis in toamna acestui an.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Catalin Nechifor, a declarat, luni, ca Aeroportul Suceava a fost inchis, fiind incepute deja lucrarile de modernizare a pistei de aterizare-decolare, desi, initial, acestea trebuiau demarate in 15 ianuarie, scrie Mediafax.

"Aeroportul a fost inchis de luni pentru lucrarile de modernizare si va fi redeschis in toamna", a spus Nechifor.

Programul initial prevedea ca lucrarile la pista sa se deruleze in etape, cu mentinerea aeroportului operational, insa autoritatile sucevene au sustinut ca acest mod de lucru prelungea prea mult data la care s-ar fi finalizat proiectul si ridica si costurile, astfel ca Romatsa a recomandat ca lucrarile sa fie realizate cu aeroportul inchis.

In aceste conditii pista si platformele adiacente vor fi demolate complet, dupa care vor incepe lucrarile de excavare pentru noua pista, la o adancime de 1,65 metri, pe o lungime de 2.460 de metri si cu o latime de 45 de metri. Ulterior, va fi construit stratul de rezistenta si turnat stratul de mixtura asfaltica elastica.

Aeroportul Suceava, finalizat...
Citeste si: Aeroportul Suceava, finalizat in octombrie

Lucrarile de modernizare la aeroportul sucevean sunt realizate prin trei proiecte, unul finantat de Romatsa, care instaleaza aparatura de control si trafic aerian, unul de modernizare a pistei si a sistemului de balizaj, finantat de Uniunea Europeana, si un proiect de modernizare a aerogarii, cu fondurile Consiliului Judetean.

Prin proiectul cu finantare europeana asigurat prin POS-Transporturi se modernizeaza pista de rulare, balizajul, se construieste un nou turn de control si se pregateste terenul in vederea amplasarii sistemului de navigatie tip ILS.

Lucrarile, a caror valoare se ridica la 105 milioane de lei fara TVA, sunt facute de firma Tehnic Asist din judetul Botosani.

Autoritatile sucevene au inceput negocieri cu mai multe firme care sa opereze de pe aeroportul sucevean dupa finalizarea modernizarilor, una dintre destinatiile avute in vedere fiind Torino, dar sunt vizate si alte destinatii europene.

CJ Suceava aproba un imprumut...
Citeste si: CJ Suceava aproba un imprumut de 33 milioane lei: ce destinatie au...

Totodata, autoritatile au discutat cu operatori din Austria care doresc sa lanseze un program turistic in Bucovina pentru turisti austrieci.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Tarifele pe Aeroportul Suceava, reduse de pana la patru ori