Turiștii din întreaga lume au luat cu asalt Acropole în ultimele luni, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Atena. Capitala Greciei atrage anual milioane de turiști, iar primul sit arheologic pe care toată lumea vrea să îl vadă este Acropole. Însă pe cât de vânat, pe atât de aglomerat, motiv pentru care autoritățile au luat noi măsuri pentru a evita cozile interminabile.

În încercarea de a evita supraaglomerarea de la Acropole, autoritățile elene au luat decizia de a stabili doar anumite intervale orare în care se poate vizita, cu biletele electronice (e-ticketing). Planurile autorităților includ, de asemenea, măsuri pentru a oferi refugii cu umbră și apă turiștilor care așteaptă la cozi lungi pentru a vedea situl istoric.

Odată cu sfârșitul pandemiei de COVID-19, Acropole a fost martor la o creștere remarcabilă a vizitatorilor. Numărul de turiști care vizitează situl este de așteptat să depășească 30 de milioane, o cifră care depășește de trei ori populația țării.

În prezent, aproximativ 17.000 de oameni pe zi vizitează Acropole, fiind captivați de dealul maiestuos și de renumitul Partenon, chiar și la temperaturi care ajung 40 de grade. Uneori, în goana de a învinge cozile lungi, turiștii provoacă zarvă, ceea ce necesită intervenția securității la fața locului. Autoritățile speră, probabil, că noile măsuri vor reduce numărul de astfel de incidente, scrie publicația Greek Reporter.

„Numărul de vizite din lunile iunie și începutul lunii iulie au crescut cu 80% față de 2019. Măsurile vor fi aplicate până la sfârșitul lunii iulie 2023”, a explicat ministrul Culturii, Lina Mendoni.

Noile măsuri includ un sistem de intervale de timp, puncte de intrare pe bandă rapidă pentru grupurile care și-au achiziționat bilete electronice. Potrivit oficialilor eleni, este de așteptat ca aceste măsuri să limiteze aglomerația și să atenueze problemele cauzate de supraaglomerare. Această supraaglomerare este cauzată de navele de croazieră pline cu turiști, care debarcă mii de pasageri în portul Pireu, poarta de intrare în Atena (o destinație despre care poți vedea AICI principalele obiective turistice pe care le poți vizita).

În trecut, aceste nave de croazieră aveau capacitatea de a transporta câteva mii, populația unui sat mare. Acum, navele sunt atât de mari încât ai dimensiunea unui stat mic, dintre care cel puțin 30% vor avea bilete cumpărate anterior, în format electronic pentru a vizita Acropole.

Lysandros Tsilidis, președintele Federației Asociațiilor Elene ale agențiilor de turism

Economia Greciei beneficiază enorm de pe urma turismului, care se preconizează că va crește în acest an. Cu toate acestea, un număr mare de vizitatori poate pune, de asemenea, o presiune asupra infrastructurii și poate provoca pagube majore la siturile istorice, cum este și Acropole.

Supraturismul a devenit o problemă de mare importanță în Grecia. În noiembrie anul trecut, de exemplu, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a vorbit pe larg despre pericolele supraturismului la Convenția Patrimoniului Mondial UNESCO.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri