Recent am efectuat o vizită la Domeniul Regal Peleș pentru a vedea stadiul lucrărilor de renovare a Vilei Șipot, casa în care „a luat naștere” Castelul Peleș, care urmează să fie transformată într-o unitate de cazare care să păstreze farmecul de altă dată al locului, dar să aducă un aer nou și modern în complexul regal din Sinaia.

Proiectul de renovarea al Vilei Șipot a început încă din 2022, iar lucrările care țin strict de vilă avansează. Poate nu în ritmul anticipat inițial, dar avansează sigur.

Ion Tucă, Directorul Executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, care ne-a invitat să vedem șantierul Vilei Șipot, ne-a dezvăluit că lucrările sunt complexe, iar gradul de dificultate este unul ridicat, mai ales că unele elemente emblematice ale construcției trebuie și vor fi păstrate, cum ar fi vitraliile, ferestrele, unele elemente de feronerie, care au fost trimise către restauratori, iar procesul nu este deloc unul simplu și nici nu se poate face peste noapte.

În pofida dificultăților în renovarea Vilei Șipot, Ion Tucă ne-a spus că planul de a deschide clădirea către turiștii care vor să se cazeze în ea de la 1 Decembrie 2023 rămâne în picioare.

Încrederea lui se bazează pe implicarea muncitorilor, inginerilor și arhitecților implicați.

Se vede că lucrează toți cu pasiune la acest proiect. Se vede cât sunt foarte implicați. Unii dintre cei care au lucrat la primele faze ale proiectului de renovare mi-au cerut să le trimitem poze cu vila când va fi gata, mobilată și aranjată, pentru a vedea cum va arăta la finalul lucrărilor. Cel mai probabil, vom face o inaugurare cu toată lumea care a lucrat la această vilă”, ne-a povestit acesta.

Directorul Executiv al Asociației ne spune că este genul de proiect la care nu poți lucra altfel decât cu pasiune și cu dorința de a vedea o astfel de clădire readusă la gloria de odinioară.

Din păcate, înțelegem din discuțiile cu acesta, că este nevoie de bani. Proiectul în sine a început cu un buget de peste jumătate de milion de euro. Aici intrând doar lucrările de restaurare.

Lucrările sunt realizate integral prin eforturile Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, cu autorizarea Ministerului Culturii, și sunt finanțate în mod exclusiv cu fonduri și suport logistic din partea sponsorilor privați.

Materialele nu sunt ușor de procurat, muncitorii specializați sunt și ei greu de găsit. Lucrările în sine au un grad de dificultate ridicat. Iar lucrările de restaurare nu se rezumă doar la Vilă în sine. Deși la 1 Decembrie este planificată deschiderea vilei către turiști, dincolo de această dată va trebui refăcut și pavajul din piațeta din fața vilei, este nevoie de lucrări și la traseul râului Peleș, cel care dă numele complexului regal din Sinaia.

La finalul lucrărilor, Vila Șipot va oferi 8 camere pentru cazare, care vor putea fi închiriate în mai multe feluri. Separat, cuplate cu alte camere, ori integral, pentru cei care vor să închirieze vila doar pentru ei.

Peisajul din jurul vilei este superb. Pe partea de nord a vilei se află Pelișorul, iar pe partea sudică se vede piața în care se află și Vila Economat, dar și clădirea impunătoare în care se află Carol Gastro Bierhaus. Locul prin care trec turiști veniți din toate colțurile lumii. Deși eram în mijlocul săptămânii și nu erau chiar foarte mulți turiști, am auzit italiană, spaniolă, engleză, germană, maghiară, cehă, franceză, olandeză și chiar chineză în timp ce ne plimbam prin complex. Ba chiar aș spune că la acel moment erau mai mulți turiști străini decât români.

Complexul are nevoie multe lucrări de reabilitare, în special aleile al căror pavaj necesită reparații imediate. Piatra cubică este în multe locuri denivelată sau chiar scoasă din pavaj, ceea ce face deplasarea complicată, în special pentru turiștii trecuți de a doua tinerețe.

Castelul Peleș, în sine, necesită și el unele lucruri de renovare, unele elemente din fațadă fiind „ancorate”, pentru siguranța turiștilor, cu plasă de sârmă pentru a nu le cădea turiștilor în cap.

Complexul este splendid și are potențial uriaș, dar are nevoie de fonduri suplimentare și de noi sponsori pentru a menține calitatea la nivelul la care s-ar recomanda un asemenea loc. Investițiile merită realizate, deoarece, așa cum menționam mai sus, complexul atrage turiști din toată lumea, dornici să-și facă poze cu fiecare clădire și fiecare colțișor de pe Domeniul Regal Peleș.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri